Urmărire ca-n Miami între Stremț la Sântimbru: A crezut că le dă plasă politiștilor din Alba, însă a fost prins în câțiva kilometri!
Miercuri, 24 iulie, în jurul orei 21.20, pe DJ 750 C, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud, în timp ce acționau pe raza localității Stremț, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.
La volanul acestuia se afla un bărbat care a ignorat semnalul și și-a continuat drumul.
Polițiștii au urmărit autoturismul, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Au reușit oprirea acestuia, în condiții de siguranță, pe raza localității Sântimbru.
Conducătorul auto, un bărbat de 44 de ani din municipiul Sibiu, a fost testat cu aparatul etilotest.
Acesta a indicat valoarea de 0,92 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.