Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Poteca tematică în Țara Hațegului: Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă

Poteca tematică în Țara Hațegului: Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă

foto: Discover Hunedoara

Ne place să credem că te-am obișnuit deja cu cele mai frumoase locuri și cele mai tari experiențe în județul nostru, așa că nu îți vom trăda așteptările nici de această dată. Așadar, iată o propunere inedită, venită din partea prietenilor noștri de la Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului: o plimbare senzorială pe Poteca „Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă”!

Unde? Nicăieri altundeva decât pe teritoriul protejat al Geoparcului, mai exact, la marginea pădurii din satul Peștera, com. Sălașu de Sus, principala poartă de acces spre Munții Retezat. Poteca este o invitație de regăsire a legăturii puternice pe care noi, oamenii, o avem cu natura. De ce o redescoperire prin muzică? Pentru că însăși muzica este o parte a naturii, este omniprezentă și ne deschide simțurile pentru cunoaștere. În acest spectacol muzical, piatra reprezintă legătura cu pământul – simbol al genezei, apa este cea care dă și menține viața, iar lemnul este semnul evoluției, al transformării.

foto: Discover Hunedoara
foto: Discover Hunedoara
foto: Discover Hunedoara

Sunetele, redate prin metode neconvenționale, oferă informații despre însușirile, vechimea sau structura elementelor naturale. Prin „Poarta Speranței”, poteca face legătura între muzica naturii și reinterpretarea ei de către oameni, dezvăluind un ansamblu format dintr-o moară, o vâltoare și un cuptor de ars piatră de var, toate fiind mărturii ale vechii moșteniri culturale a comunității. Nu uita să anunți vizita prin telefon sau e-mail, pentru a fi însoțit de un ghid. Experiența va fi una pe cinste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *