Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

A fost ales preşedintele interimar al Consiliul Județean Bihor. Cine este urmașul lui Ilie Bolojan în Bihor?

A fost ales preşedintele interimar al Consiliul Județean Bihor. Cine este urmașul lui Ilie Bolojan în Bihor?

Mircea Mălan, până acum vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, a preluat vineri conducerea instituției în calitate de președinte interimar, ca urmare a începerii mandatului de senator al lui Ilie Bolojan.

La întâlnirea de vineri au participat toți cei 33 de membri ai Consiliului Județean. Într-un mesaj adresat acestora, Ilie Bolojan a exprimat recunoștința pentru parteneriatul avut și a subliniat „lucrurile bune realizate împreună”.

„Vă asigur că, din această poziţie de senator, aşa cum am făcut-o şi din cea de preşedinte al Consiliului Judeţean, voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a susţine proiectele judeţului Bihor, iar la nivel naţional pentru a reprezenta cu demnitate interesele ţării noastre”, a spus Bolojan, în mesaj.

Singura propunere pentru funcţia de preşedinte al CJ Bihor a fost Mircea Mălan, propus de grupul PNL. Votul a fost secret şi în unanimitate pentru candidatul liberal.

„Rolul Consiliului Judeţean este de a contribui la bunăstarea atât materială, cât şi spirituală a bihorenilor. Fiecare dintre noi, cei care, vremelnic, ocupăm o funcţie publică avem datoria de a încerca să facem tot posibilul pentru ca toţi cei pe care îi reprezentăm să trăiască mai bine”, a declarat Mircea Mălan, care va deţine această funcţie până la organizarea de noi alegeri.

Printre priorităţile Consiliului Județean Bihor în perioada următoare, Mălan a menţionat dezvoltarea transportului rutier, aerian şi feroviar, atât de persoane cât şi de mărfuri, sprijinirea comunelor şi oraşelor pentru a-şi introduce reţele de apă, canalizare şi gaze naturale, finalizarea parcurilor industriale din judeţ, dezvoltarea integrată a turismului, inelul metropolitan, centura de sud, drumul de legătură dintre Bihor, Cluj şi Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *