AUR și USR se bat la Cluj la parastasul „premierului Nordis”. Ce acuze publice își aduc Murariu, Șipoș și Rus
O după-amiază aparent liniștită la Cluj s-a transformat într-o dispută politică aprinsă între AUR Cluj și USR Cluj, după ce senatorul AUR, Cristian Șipoș, a lansat o provocare directă parlamentarilor USR Oana Murariu și Ciprian Rus. Totul s-a întâmplat pe rețelele de socializare, în contextul moțiunii de cenzură împotriva guvernului Ciolacu, care a devenit subiect de dispută politică.
Senatorul AUR Cluj, Cristian Șipoș, a fost primul care a atacat, întrebându-i direct pe parlamentarii USR dacă sunt dispuși să semneze moțiunea împotriva guvernului PSD condus de Marcel Ciolacu. Întrebarea a venit ca un test politic, mai ales în contextul în care opoziția încearcă să-și coalizeze forțele pentru a pune presiune pe actualul executiv: „Dacă parlamentarii USR de Cluj, Oana Murariu, Ciprian Rigman, Ciprian Rus, nu vor să îl dea jos pe co-autorul Nordis și al loviturii de stat, vă rog pe voi să semnați și să o facem”.
Parlamentarii USR Cluj, Oana Murariu și Ciprian Rus, nu au întârziat să răspundă, criticând inițiativa AUR și subliniind că actualul guvern va cădea oricum după alegerile prezidențiale din acest an.
„Actualul guvern va pica după alegerile prezidențiale, în mai puțin de 3 luni. Până atunci, parlamentarii AUR, SOS și POT trebuie să explice în fața cetățenilor de ce au votat contra legilor de întărire a securității României. E șocant să pretinzi că ești patriot, dar când vine vorba de binele țării tale să votezi împotrivă, de parcă reprezinți pe altcineva, nu pe români…” a răspuns șefa filialei USR Cluj, deputatul Oana Murariu.
Șipoș și-a explicat votul răspunzându-i Oanei Murariu: „Legat de proiectul de la PLX 6/2025 cu dronele:
1) este absolut halucinant că noi, după 3 ani de la începerea războiului, nu avem o legislație pentru a doborâ aceste drone; acest lucru denotă incompetența și nepăsarea celor care azi ne acuză pe noi că am votat împotriva
2) nu am spus că suntem împotriva doborârii dronelor, ci că sunt mai multe aspecte în această lege care trebuie schimbate; asta am susținut și în comisie, dar și în plen; PSD și PNL nu vor să audă; vrem ca această lege să fie scrisă bine, nu să lase loc de interpretări – am prezentat în comisie un punct de vedere formulat de mai mulți experți, dar PSD și PNL nu au ținut cont
3) Camera Deputaților a fost prima cameră sesizată; acest proiect va merge la Senat acolo unde sperăm că cei din coaliția toxică, cei care ne fac pe noi putiniști, vor accepta să facă modificările necesare pentru a nu lăsa loc de interpretări”.
Nici Talleyrand de USR, senatorul Ciprian Rus nu a întârziat să răspundă: „Cristian Sipos, un premier sau un guvern se dă jos prin votul unei moțiuni, nu prin circ ieftin. Aveți semnăturile adunate, de ce ați amânat depunerea lor oare? Te rog să le explici oamenilor și ce se întâmplă dacă nu trece la vot moțiunea, când se mai poate depune încă una? (în septembrie)”.
Și dialogul între Șipoș și Rus a continuat. Șipoș: „Ciprian Rus aveți timp de gândire o săptămână…sunteți în opoziție sau la putere ? Trebuie sa va hotărâti..”, apoi Rus: „Cristian Sipos suntem politicieni care ne folosim creierul. La noi rațiunea și coloana vertebrală primează, nu doar ascultăm niște ordine primite de la Ciolacu prin filiera unui lider de partid. Dintre noi doi, doar tu trebuie să îl salvezi pe Ciolacu, dar faci circ crezând că lumea nu o să se prindă. Aveți semnăturile și nu le-ați depus, răspunde cetățenilor de ce”.
Această confruntare online subliniază diviziunile din opoziție și încercarea fiecărei tabere de a câștiga capital politic înainte de un an electoral crucial. Dacă AUR forțează nota pentru o moțiune de cenzură rapidă, USR mizează pe o strategie de așteptare, anticipând căderea guvernului după alegerile prezidențiale.
Rămâne de văzut dacă aceste confruntări vor duce la o reală colaborare între partidele de opoziție sau vor accentua fragmentarea acestora, lăsând PSD și PNL să gestioneze singure guvernarea.