Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Alin Țambă îi răspunde lui Călin Marian: „Nu votul e rușinos, ci preocuparea unora pentru imagine”

Alin Țambă îi răspunde lui Călin Marian: „Nu votul e rușinos, ci preocuparea unora pentru imagine”

În urma declarațiilor senatorului Călin Marian, care l-a acuzat pe președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, că nu l-ar fi susținut pe Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, vicepreședintele CJ Hunedoara, Alin Țambă, a transmis un mesaj tranșant în apărarea colegului său de partid și a dreptului cetățenilor de a vota liber.

„Cine pe cine face de rușine? În primul rând, nu înțeleg exact cine pe cine „a făcut de rușine”. Românii au votat. Hunedorenii au votat. Și au votat democratic, în baza propriei conștiințe. A considera că votul liber exprimat de cetățeni este o „rușine” spune mai multe despre cei care fac astfel de afirmații”, a declarat Alin Țambă, într-o reacție publică ce vizează direct retorica folosită de senatorul liberal.

Țambă a insistat asupra faptului că președintele Laurențiu Nistor a dat un exemplu de echilibru și responsabilitate în turul doi al alegerilor, transmițând un apel către cetățeni să voteze în conformitate cu propriile convingeri, dar fără a pierde din vedere direcția strategică a țării:Ca să nu rămânem blocați în ipocrizie, să recapitulăm: În turul II, președintele Laurențiu Nistor, în mod corect și responsabil, a transmis un mesaj clar: ieșiți la vot, alegeți conform conștiinței, dar nu pierdeți din vedere direcția euro-atlantică a României: UE, NATO, parteneriatul cu SUA. A fost un apel la responsabilitate, nu o directivă de partid. A fost respect pentru cetățeni, nu manipulare ieftină.”

În loc să caute vinovați în afara propriei tabere, liderul social-democrat îi îndeamnă pe politicieni să reflecteze asupra modului în care și-au construit mesajul electoral și în ce măsură au reușit să se conecteze cu alegătorii: Dacă rezultatul nu a fost cel așteptat, întrebările trebuie adresate forțelor politice care au susținut campania și candidatul lor, nu celor care au refuzat să joace electoral cu frica sau cu ura. Poate că înainte de a arunca cu „rușine” în oameni și în colegi, ar fi cazul ca fiecare să se întrebe ce a făcut concret, în ultimele luni, în ultimii ani, pentru ca mesajul democratic să ajungă la oameni, pentru ca oamenii să primească informații, nu scandal.

În final, Alin Țambă reafirmă că hunedorenii au votat cu demnitate și responsabilitate, respingând ideea că exprimarea democratică ar putea fi considerată o greșeală sau un eșec: „În concluzie: hunedorenii nu au făcut pe nimeni de rușine! Ei și-au făcut datoria de cetățeni. Nu votul e rușinos, ci faptul că unii politicieni sunt mai preocupați de imaginea lor decât de voința poporului.”

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *