Ambasadorul Marii Britanii, Giles Portman, în vizită la Prefectura Bihor: Discuții despre educație, cooperare socială și patrimoniu cu subprefectul Emilian Pavel!
Subprefectul județului Bihor, Emilian Pavel, a primit astăzi vizita oficială a Excelenței Sale Giles Portman, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România. Întâlnirea a avut loc la sediul Instituția Prefectului – Județul Bihor, în prezența directorului cancelariei, Ligia Oala, și a consilierului pentru afaceri europene, Daniela Călinescu.
Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea cooperării în domeniile educațional, social și cultural, fiind evidențiate legăturile tot mai puternice dintre comunitatea bihoreană și partenerii din Regatul Unit.
Interes ridicat pentru certificările Cambridge
Unul dintre subiectele abordate a fost interesul tot mai mare al tinerilor din județul Bihor pentru certificările Cambridge English Qualifications, care reflectă deschiderea educațională a regiunii și relațiile culturale solide cu spațiul anglofon.
Potrivit datelor prezentate în cadrul întâlnirii, Oradea se numără printre orașele din România cu cea mai mare rată de elevi care susțin aceste examene, raportat la populație. Aproximativ 10–15% dintre tinerii din oraș obțin certificări Cambridge până la finalul liceului.
Proiecte sociale derulate cu sprijin britanic
În cadrul discuțiilor a fost remarcată și activitatea unor organizații locale cu tradiție în domeniul serviciilor sociale, precum Fundația Hospice Emanuel și Asociația Smiles. Acestea derulează programe sociale importante și colaborează cu parteneri din Regatul Unit pentru sprijinirea comunităților vulnerabile.

Restaurarea patrimoniului arhitectural
Un alt punct important al întâlnirii a vizat proiectele de restaurare a monumentelor istorice, în special campania inițiată de Ambulanța pentru Monumente, în care ambasadorul Giles Portman s-a implicat activ. Proiectul beneficiază de sprijinul Fundația Regelui Charles al III-lea.
La nivelul județului Bihor, printr-un protocol de colaborare semnat în 2023 între Prefectura Bihor, Consiliul Județean Bihor și Ambulanța pentru Monumente Bihor, au fost restaurate până în prezent patru biserici de lemn incluse în lista monumentelor istorice.
Mesaj în Cartea de Onoare a Prefecturii
La finalul întâlnirii, subprefectul Emilian Pavel i-a mulțumit ambasadorului britanic pentru vizita oficială în județul Bihor și pentru sprijinul acordat proiectelor locale. În semn de apreciere, Excelența Sa Giles Portman a fost invitat să transmită un mesaj în Cartea de Onoare a Prefecturii Bihor.