Antena 3 CNN: Brad, oraşul din ţară unde 10.000 de oameni riscă să rămână la iarnă fără căldură
Zece mii de locuitori din municipiul Brad, nordul județului Hunedoara, Munții Apuseni, riscă să rămână fără căldură în această iarnă dacă autorităţile naționale nu găsesc mai rapid o soluţie pentru asigurarea stocului de păcură necesar pentru centrala termică, arată jurnaliștii de la Antena 3 CNN.
Florin Cazacu, primarul din Brad a declarat următoarele la Antena 3 CNN: „Avem câteva probleme legate de începerea furnizării energiei termice în sistem centralizat, în municipiul Brad, generate de preţul foarte mare pe care îl are păcura în ultima vreme. Faţă de sezonul trecut, preţul s-a dublat.
O situaţie extrem de delicată este faptul că nu există în acest moment păcură pe piaţă. Am încercat cu marii furnizori, însă nu ne pot pune la dispoziţie păcura şi este necesar să derulăm un contract de achiziţie publică la un preţ foarte mare. 50% din energia termică este subvenţionată, aşteptăm ca prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Intervenţie să putem primi cei 50% pentru subvenţionarea energiei termice la societate”.