Atenționare de Cod Galben de furtuni și ploi torențiale în Munții Apuseni!
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de Cod Galben de furtuni și ploi torențiale în Munții Apuseni.
Interval de valabilitate: 03 iulie, ora 10:00 – 03 iulie, ora 23:00
În intervalul menționat în Maramureș, local în Transilvania, la munte, în nordul Munteniei și sudul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp.