Au început lucrările de eficientizare energetică şi la blocul A 4 – 2 din Hunedoara
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a anunțat demararea lucrărilor de eficientizare energetică la blocul A 4–2, un imobil cu 144 de apartamente, inclus în același proiect amplu de reabilitare din care face parte și blocul CM 3 de pe strada 22 Decembrie. Proiectul beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are o valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro.
„A fost un pic mai dificil să ajungem în acest punct, cu acest bloc, din cauza unor modificări ale proiectului tehnic survenite pe parcurs. Totuși, am reușit!”, a declarat edilul.
Lucrări esențiale pentru confort și eficiență
Lucrările care se execută la blocul A 4–2 includ:
- Anvelopare termică completă a imobilului;
- Montare de ascensoare noi;
- Izolarea acoperișului;
- Schimbarea tâmplăriei PVC, atât în spațiile comune, cât și în apartamente.
Aceste intervenții sunt menite să crească eficiența energetică a clădirii, să reducă costurile de întreținere pentru locatari și să contribuie la reducerea emisiilor de carbon în mediul urban.
40 de blocuri reabilitate sau în proces de finanțare
Primarul a subliniat faptul că, deși cererea pentru astfel de proiecte este mare în oraș, resursele sunt limitate, iar procedurile birocratice complexe.
„În Hunedoara sunt peste 530 de blocuri, construite pe parcursul a 40 de ani. La costurile de reabilitare de acum, este imposibil ca ele să fie reabilitate toate, deodată. Am început cu blocurile-turn, pentru că doar acestea erau eligibile în perioada 2017–2020 în orașele care nu sunt reședință de județ”, a explicat Dan Bobouțanu.
Cu cele 12 blocuri pentru care există deja cereri de finanțare depuse la ADR Vest, administrația locală ajunge la un total de 40 de blocuri pentru care s-a obținut sau se va obține în curând finanțarea necesară pentru lucrări de reabilitare.
Apel la implicarea asociațiilor de proprietari
Edilul hunedorean a evidențiat și rolul esențial al asociațiilor de proprietari în inițierea și implementarea acestor proiecte: „Fără implicarea asociațiilor, astfel de proiecte nu se pot realiza. Doar documentația de început presupune 3.000 – 4.000 de pagini pentru un singur proiect. De îndată ce vor exista noi oportunități de finanțare, vom înștiința asociațiile”.
Proiectul de reabilitare a blocurilor A 4–2 și CM 3 reprezintă un pas important în modernizarea fondului locativ din Hunedoara și în tranziția spre un oraș mai eficient energetic și mai prietenos cu mediul.