Avram Iancu a făcut tunuri din lemn de cireș: Trăgeau cu ghiulele de piatră de doar două-trei ori, apoi tunul crăpa!
Marea majoritate a luptătorilor români, mai ales moții din Apuseni, de la 1848 era înarmată prin mijloace proprii, cu armele pe care ţăranii le aduceau singuri de acasă. Aceste arme constau în cele mai multe cazuri din unelte agricole transformate în arme: furci, coase, securi, topoare, chiar şi bâte. Unii moți aveau arme de vânătoare sau pistoale civile. A fost achiziţionat un număr de arme militare (puşti, pistoale şi săbii) şi muniţia necesară armelor de foc. Armata austriacă a furnizat un număr limitat de puşti militare, dar acestea ori au fost în stare de întreţinere foarte proastă, pline de rugină, ori au fost în număr insuficient nevoilor oastei româneşti.
Există mărturii ale participanţilor la evenimente (mai ales maghiari), care atestă faptul că moții au folosit în luptă la 1848 inclusiv arcuri şi săgeţi. În zilele noastre însă nu s-au mai păstrat nici măcar în muzee astfel de arme din 1848.
Ca piese de artilerie moții lui Avram Iancu au folosit tunurile capturate de la trupele maghiare. Moții şi-au făcut tunuri şi din lemn, mai ales din lemn de cireş; aceste tunuri trăgeau cu ghiulele de fier sau de piatră, iar după două-trei trageri trebuiau aruncate, deoarece nu mai erau bune. La începutul anului 1849 s-au turnat la Câmpeni şi tunuri din metal.
Trupele maghiare ce au fost înfrânte în munţi erau dotate şi cu baterii de rachete, care e posibil să fi căzut în mâna românilor. Dacă a fost aşa şi aceste baterii de rachete au fost capturate, nu există însă nici o referire că acestea au fost folosite ulterior în luptă de către români.
