Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Biserica cu soare din Vintere a indicat pentru prima data solstițiul de vară

Biserica cu soare din Vintere a indicat pentru prima data solstițiul de vară

Biserica cu soare din Vintere a indicat, marți 21 iunie 2022, la orele 12,14, pentru prima data solstițiul de vară.

„Solstițiul de vară 2022 este momentul în care începe vara astronomică, iar oamenii se bucură de perioada din an cu cea mai lungă durată de lumină naturală a Soarelui.

Denumirea de solstițiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore și 32 de minute, durata nopții fiind de numai 8 ore și 28 de minute.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei iluminate de Soare începe să scadă, iar cea a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, când este momentul solstiţiului de iarnă.

În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 de grade. Solstițiul de vară (respectiv de iarnă) nu se produce în fiecare an la aceeași dată și la aceeași oră. În anii bisecți, solstițiul de vară se poate întâmpla să se producă la 20 iunie.

Biserica cu soare din Vintere construită între anii 1881-1887, reabilitată total și resfințită în anul 2021 de către episcopul Virgil Bercea, este unică Biserică din lume care prin sistemul său luminos indică solstițiile și echinocțiile” au anunțat cei de la Parohia Greco-Catolică Vintere, prin Pr. Dr. Florin Jula.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *