Cine este mai tare? Clujul sau Bihorul? Alin Tișe: „Un lider adevărat este cel care știe să construiască, nu doar să taie”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, intervine în dezbaterea privind performanțele administrative ale județelor Cluj și Bihor. Acesta susține că realizările Clujului sunt adesea trecute cu vederea, în timp ce modelul administrativ din Bihor este intens lăudat. Tișe atrage atenția că performanța unui lider nu trebuie măsurată doar prin reduceri de cheltuieli, ci mai ales prin investițiile și proiectele realizate: „Dacă lăudăm realizările din județul Bihor, de ce unii aleg să ignore ceea ce s-a construit și s-a dezvoltat în județul Cluj? Și spun asta cu tot respectul pentru bihoreni și pentru munca depusă acolo”, afirmă Alin Tișe.
Liderul administrației județene clujene consideră că rezultatele economice, investițiile și dezvoltarea infrastructurii ar trebui să cântărească decisiv în evaluarea performanței administrative: „Privind obiectiv cifrele, Clujul a devenit unul dintre cele mai importante centre economice, universitare și medicale din România. Avem universități de prestigiu, spitale, un aeroport internațional în continuă dezvoltare și investiții importante în infrastructură. Iar rezultatele economice vorbesc de la sine.
Am reușit să atragem peste un miliard de euro din fonduri europene! Clujul a avut în ultimele două decenii un ritm de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor mult peste cel al Capitalei, iar astăzi suntem pe locul al doilea la nivel național, după București, la acest capitol”, susține Alin Tișe.
Președintele CJ Cluj spune că aceste rezultate sunt consecința unor investiții și proiecte dezvoltate de-a lungul anilor și se întreabă de ce nu beneficiază de aceeași apreciere precum cele din județul vecin: „Și atunci, mă întreb firesc: dacă realizările din Bihor sunt atât de apreciate, de ce nu sunt privite cu aceeași măsură și rezultatele obținute în Cluj? Nu spun că nu trebuie recunoscute meritele altora. Dimpotrivă! Dar cred că trebuie să judecăm cu aceeași măsură și să facem diferența între dezvoltare și simple măsuri de austeritate.”
Tișe: „Să concediezi oameni și să tai cheltuieli nu înseamnă automat că faci reformă”
Alin Tișe critică ideea potrivit căreia eficiența administrativă poate fi demonstrată exclusiv prin reducerea cheltuielilor și a personalului, insistând că adevărata reformă trebuie să producă rezultate concrete pentru comunitate: „Să concediezi oameni și să tai cheltuieli, inclusiv din domenii esențiale precum sănătatea și educația, nu înseamnă automat că faci reformă. Reducerea cheltuielilor poate fi necesară, dar nu poate reprezenta singura măsură a performanței unui lider.
Consider că un lider adevărat este cel care știe să construiască, nu doar să taie. Cel care știe să lucreze cu oamenii, să atragă investiții, să obțină finanțări și să transforme proiectele în rezultate concrete pentru comunitate”, afirmă președintele Consiliului Județean Cluj.
Fără a contesta realizările administrației din Bihor, Tișe cere ca performanțele celor două județe să fie evaluate după aceleași criterii, punând accent pe dezvoltarea economică, investiții și impactul proiectelor asupra comunităților.
Mesajul său se încheie cu o afirmație tranșantă despre ceea ce consideră că definește succesul în administrație: „Până la urmă, valoarea unui lider se măsoară în ceea ce a reușit să construiască și să lase în urma sa.”

