Cine sunt candidații PNL Hunedoara la alegerile parlamentare
Partidul Național Liberal Filiala Hunedoara vine în fața alegătorilor cu o listă de oameni responsabili, bine pregătiți, din domenii diverse de activitate, adevărați profesioniști, cu viziune și care își doresc să repună județul Hunedoara pe drumul progresului, folosind toate resursele pe care le au la dispoziție în calitate de parlamentari.
Vă prezentăm astăzi candidații PNL Hunedoara la alegerile parlamentare, atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților.
CAMERA DEPUTAȚILOR
1.Vetuța Stănescu: De profesie este inginer și economist, fiind parlamentar din anul 2020, după ce anterior a ocupat și funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.
Este unul dintre cei mai activi parlamentari pe care i-a avut județul Hunedoara și a inițiat și susținut o serie de proiecte pentru binele cetățenilor, fie că vorbim despre domeniul economic, social, sănătate, educație sau cultură. S-a implicat activt în atragerea de fonduri pentru dezvoltarea tuturor comunităților din județul Hunedoara și a promovat legi pentru îmbunătățirea sistemului sanitar, siguranța elevilor, eradicarea consumului de droguri, dar și facilitarea obținerii titlurilor de proprietate asupra terenurilor aflate în zone necolectivizate și reducerea TVA la 5% pentru lemnele de foc. De asemenea, în activitatea desfășurată în teritoriu s-a preocupat îndeaproape de problemele cetățenilor pe care a încercat să le rezolve prin prisma prerogativelor conferite de funcția de deputat.
2. Daniel Răducanu: Este primarul comunei Baru de 20 de ani. Activitatea sa pusă în slujba comunității, vizibilă în dezvoltarea acestei zone, a fost de multe ori un exemplu pentru colegii săi din întregul județ, mai ales prin modul invovator în care s-a implicat.
A activat inclusiv în administrația centrală și cunoaște director problemele cu care se confruntă administrațiile publice locale. Ca deputat își dorește să își aducă contribuția directă la promovarea unor legi mai bune pentru toți românii
3. Dan Constantin Marinescu: Este inginer, doctorand în ingineria industrială și titular al unui MBA în energie. A participat activ la realizarea mai multor proiecte majore în domeniul energetic, atât în țară, cât și în străinătate. Dan Constantin Marinescu este la ora actuală CEO al unei companii care se ocupă cu dezvoltarea și producerea de energie regenerabilă și președinte CA al Electrocentrale Grup București.
4. Horia Flavius Jurca: este primarul comunei Blăjeni, aflat deja la cel de al patrulea mandat, fiind de profesie jurist. A decis să candideze la Parlamentul României din dorința de a sluji comunitatea Țării Zarandului, de a ajuta la dezvoltarea ei și a tuturor zonelor din județul Hunedoara, dar și de a pune bazele unei administrații publice moderne, transparente și eficiente, în beneficiul tuturor cetățenilor, pe care dorește să îi reprezinte cu cinste și onoare.
5. Popa Dorin Ioan: Este inginer, având o experiență vastă de peste 30 de ani în sectorul privat și de peste 20 de ani în administrația publică. A fost consilier local și județean, dar și viceprimar al municipiului Orăștie.
Își dorește să contribuie la binele întregului județ și să își pună experiența în slujba oamenilor. Crede cu tărie că putem realiza schimbarea reală, care să reflecte nevoile și aspirațiile fiecărui hunedorean.
6. Cristian Tiric: Este jurist, are argumentul tinereții și al dorinței de a schimba lucrurile, de a aduce un suflu nou în politica românească. Crede într-o clasă politică transparentă, curată și orientată spre soluții reale pentru tineri, educație, sănătate, dar și pentru programe bine argumentate prin care să fie create locuri de muncă bine plătite în județul Hunedoara.
7. Nelu Ardelean: De profesie economist, are o experiență relevantă în administrație și management. A fost primar al comunei Ilia, viceprimar al municipiului Deva, director al Teatrului de Artă Deva, asistent universitar la Universitatea de Vest Timișoara, precum și director comercial al Complexului Energetic Hunedoara.
8. Adriana Almășan: Este inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Hunedoara. Este ferm convinsă că vocea femeilor trebuie să fie cât mai bine reprezentată în forurile decizionale, își propune să promoveze politici care să sprijine egalitatea de gen, accesul echitabil la educație și sănătate, precum și o serie de măsuri concrete de susținere a familiei și a drepturilor copiilor. Totodată dorește să rămână conectată cu nevoile și așteptările celor pe care îi reprezintă.
SENAT
1. Călin Petru Marian: A fost Prefectul județului Hunedoara, în perioada 2020 – 2024 și actual director al APIA Hunedoara. S-a remarcat prin implicarea sa, prin sprijinul acordat fiecărui om care i-a solicitat ajutorul, prin rezolvarea problemelor de larg interes cetățenesc din județul Hunedoara și prin promovarea și implemenetarea Legii 123/2020, care a adus beneficii semnificative cetățenilor. În plus, a gestionat cu multă pricepere și eficiență situațiile de urgență, asigurând coordonarea și răspunsul rapid la nevoile comunității.
Este un om de echipă, aplecat spre necesitățile fiecărui cetățean și fiecărei comunități. Agricultura, sănătatea, educația, sprijinirea mediului de afaceri, infrastructura sunt domenii pentru care a gândit programe, proiecte și inițiative legislative așa încât județul Hunedoara să se transforme într-un real pol de dezvoltare de unde oamenii să nu mai fie nevoiți să plece.
2. Mihai Gabriel Irimie: Primar al comunei Șoimuș încă din anul 2012, Mihai Gabriel Irimie a decis să candideze la Senatul României pentru a putea promova inițiative legislative pentru învățământ, mediul de afaceri, dezvoltarea infrastructurii locale de drumuri, extinderea rețelelor de apă canalizare și gaz, dar și pentru valorificarea potențialului turistic al județului Hunedoara. Sunt proiecte care, aplicate unitar, ar duce județul Hunedoara acolo unde îi este locul, alături de comunitățile dezvoltate din țara noastră!
3. Andreea Ardeleanu: Medic primar Boli Infecțioase în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, Andreea Georgiana Ardeleanu s-a implicat în coordonarea unei campanii de evaluare medicală gratuită, medicină preventivă și educație medicală. Luptă pentru o schimbare reală în domeniul sănătății, atât pentru cadrele medicale, cât și pentru pacienți.
4. Ioan Dorin Petrui: Este medic primar, fiind șeful Secției Pneumologie la Deva, Doctor în Medicină, Ioan Dorin Petrui este decis să își pună întreaga sa experiență în slujba hunedorenilor. Este pregătit să promoveze în Parlamentul României un set de inițiative legislative, plecând de la nevoile actuale, stringente ale comuintăților locale hunedorene.
5. Ionela Emilia Ileasă: Este absolventă a Facultății de Științe Economice din Timișoara și este antreprenor. Conduce astăzi o echipă de peste 100 de persoane în cadrul propriei companii pe care a dezvoltat-o pas cu pas. Interacțiunea zilnică cu oamenii i-a oferit o perspectivă clară asupra provocărilor și așteptărilor acestora. Își dorește să contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții și să susțină dezvoltarea durabilă și prosperitatea acestui județ.
Cod mandatar financiar: 11240002
După „Ciuma Rosie” lovește și „Holera Galbenă” cu aceleași fete obosite.
Veșnica Vetuța.