Cod Portocaliu de caniculă în Alba, Arad, Hunedoara, Bihor și Cluj! Va fi o după-amiază fierbinte rău!
Meteorologii au actualizat avertizarea meteorologică cod portocaliu de caniculă. Soarele „va frige” în Alba, Arad, Hunedoara, Bihor și Cluj.
Valul de căldură va persista pentru a paisprezecea zi consecutiv. În județele Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov și municipiul București, Galați, Vrancea, Vaslui, Iași și Botoșani va fi caniculă.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi de 36 … 38 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 19 și 23 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală.