Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Florin Gliga: Ca tot veni vorba de autoconsum sau, așa-zis, „autoconsum”!

Florin Gliga: Ca tot veni vorba de autoconsum sau, așa-zis, „autoconsum”!

Acesta există și este o componentă în PIB. Nu este important ca impact, dar, totuși, la o valoare ce ajunge la miliarde de euro!

Este un fenomen cultural, până la urmă, cu bune și cu rele.

Bucătăria din gospodărie este un element creativ, care ne definește, dar care are și un rol economic major. Magiunul nu conține doar prunele din curte, are și zahăr, are și energie consumată în proces, deci elemente taxabile, unele chiar și cu accize. Conservele de iarnă pun în valoare munca producătorilor de legume, a micilor producători de carne, de lactate etc. Deci, este un element pozitiv pentru economie!

Dar „autoconsum” înseamnă și lucrările din proprietate, în așa-zisa „regie proprie”, care, în cele mai multe cazuri, sunt doar aparent în regie, pentru că cineva le face. Și aceasta face parte din cultura noastră, doar că aici lucrurile se nuanțează mult și, uneori, sunt susținute chiar de stat.

Vineri, în București, a fost o tragedie: o explozie care a creat drame pentru familiile celor morți și pentru toți oamenii din acel bloc. Nu știu dacă la acele instalații s-au făcut toate verificările și intervențiile potrivit legii. Chiar nu știu! Dar știu că există, în mod real, pericolul ca, după intervenții improvizate și neautorizate, astfel de tragedii să se întâmple. Și chiar se întâmplă!

Și acest fel de intervenții, de lucrări neautorizate făcute de prestatori de ocazie, neautorizați, fac și ele parte din cultura noastră. De ce? Pentru că este mai ieftin, „ca merge și-așa”, că nu trebuie factură, TVA etc. Și toate acestea sunt și ele parte din acel autoconsum mult discutat în aceste zile.

Intervenția șefului ANAF, chiar dacă, din înalta sa poziție în stat, ar fi trebuit să se refere mai degrabă la cele 80-90% din GAP-ul de TVA generat de cu totul alte elemente tabu, a relevat niște realități.

Pe lângă absurditatea calculului anvelopei de TVA, care conține și acele elemente nefiscalizabile, cum sunt magiunul, conservele de iarnă sau pătrunjelul, avem și aceste componente de autoconsum (reparații neautorizate, lucrări etc.) care pot produce tragedii, deși fac și ele parte din cultura noastră. Ele sunt fiscalizabile, dar imposibil de fiscalizat în cadrul legal actual. Și de aici, și tragedii similare exploziei de astăzi din București!

Dacă mă gândesc, de exemplu, că mulți dintre cei care execută acest fel de lucrări își iau concediu medical în limita maximă anuală ca să le execute, chiar statul susține prin cheltuiala lui acest fenomen. Chiar dacă multe din aceste concedii medicale sunt date repetat, cu întreruperi pe un număr limitat de zile, în așa fel încât să le plătească doar angajatorul și să nu intre, probabil, prin filtre sau verificări.Dar tot afectează covârșitor angajatorii angrenați în lucrări cu termene limită de predare!…Tot un fenomen cultural este și acesta!

Sunt țări în UE care au rezolvat sau, cel puțin, au redus acest fenomen prin metode indirecte. De exemplu, au admis deductibilitatea cheltuielilor de întreținere și reparații la domiciliu, cu condiția să existe documente justificative pentru aceste cheltuieli. Aceasta presupune și factură, și autorizare, și, implicit, control, mai ales pentru serviciile cu grad mare de risc.

Deci există și metode nu numai punitive ,trebuie doar să asumi!

Despre Florin Gliga

Florin Gliga este expert contabil, manager și antreprenor, cu o vastă experiență în domeniul economic și administrativ. Absolvent al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, el a deținut de-a lungul carierei funcții de conducere în companii importante precum Unimet CUG, Chimcomplex Borzești, Combinatul de Celuloză și Hârtie Dej, Armătura Cluj, Clujana și Direcția Regională de Poștă Cluj. În prezent, Florin Gliga își desfășoară activitatea și în sfera administrației publice locale, în calitate de consilier local al municipiului Cluj-Napoca, din partea PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *