(FOTO) Moneasa, Perla Munților Codru-Moma, renumită pentru izvoarele mezotermale
Credit foto: Ligia Moț, Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad
Moneasa, supranumită „Perla Apusenilor”, se află la o altitudine de aproape 300 de metri, la poalele Munților Codru-Moma. Stațiunea este cunoscută încă din secolul al XVI-lea, fiind apreciată mai ales pentru izvoarele ei mezotermale. Titlul de „stațiune balneară” i-a fost conferit de Ministerul de Interne Imperial din Viena, în anul 1886.
Stațiunea Moneasa oferă mai multe modalități de petrecere a timpului liber, cum ar fi vizitarea obiectivelor turistice din zonă, practicarea traseelor montane din împrejurimi, sau chiar beneficierea de tratamente balneare prin calitățile terapeutice ale izvoarelor minerale existente în zonă. Tratamentul oferit în stațiunea balneară Moneasa este unul complex și foarte benefic persoanelor care suferă de afecțiuni provocate de boli, mai ales în cazul celor ce afectează sistemul nervos. Acesta are în componența sa calitățile apelor minerale bogate în bicarbonat, calciu și magneziu. De asemenea acestea sunt benefice și în cazul afecțiunilor aparatului locomotor și ale tubului digestiv. Tot aici turiștii pot beneficia de o cură cu aer sau helioterapeutică, care permite refacerea corpului după bolile infecțioase sau după stările de surmenaj.
Obiectivele turistice care se pot vizita în Moneasa și îmrejurimi, sunt: Ștrandul Moneasa, Muzeul Satului, Lacul de agrement (Lacul Liniștit), Schitul din Moneasa, Valea Băilor și Lacul cu Nuferi, Monumentul Czaran Gyula din Moneasa, Grota Urșilor, Cuptorul de topit fier din Moneasa și Valea Zugravului, Cariera de marmură (calcar marmoreean), Peștera Liliecilor, Cetatea Dezna, Platoul carstic Izoi-Tinoasa și Brătcoaia, Vârful Izoi, trasee turistice pentru drumeție și mountain bike.
Festivalul „Parada Clătitelor”, are o tradiție de două decenii în staţiunea Moneasa. „Parada Clătitelor” este cel mai aşteptat eveniment din staţiunea Moneasa şi atrage anual mii de vizitatori din mai multe judeţe.
Posibilitățile de luat masa în Moneasa sunt următoarele: Hotel Parc , Lacul Linistit Moneasa, Old Friends Pub, Clătite la minut.
Posibilitățile de cazare în stațiunea Moneasa sunt:
- Cabană turistică Dallas – 0257 313 202, 0257 313 244
- Pensiune turistică Mayumi – 0734 434 959
- Camping Moneasa – 0723 181 933, 0723 181 934
- Hotel Parc – 0730 222 560
- Hotel Codru Moma – 0257 313 134, 0787 820 210, email: rezervari@hotelcodrumoma.ro
- Hotel Sântana – 0257 313 131, 0741 039 292, 0757 571 635
- Căsuțe tip camping Ștrand Moneasa – 0728 276 932
- Vilă turistică Cerbul Albastru – 0749 031 031
- Bungalow-uri Tabăra Moneasa – 0357 405 386, 0740 533 417
- Vilă turistică Tanamera – 0257 313 039, 0749 114 553, 0744 579 683





