Grota misterioasă zidită la peste 1.000 de metri altitudine: Datează de pe vremea primului război mondial!
sursă foto: Daniel Morar
O grotă dezvoltată la baza unei fisuri din fața estică a masivului Piatra Cetii, din Munții Trascăului, județul Alba, are o poveste extrem de interesantă.
„Locul este greu accesibil. De la poteca ce străbate baza pereților trebuie urcat pe grohotișuri instabile cu pantă mare. Piatra este locală, dar e prinsă cu mortar, iar, pentru asta, a fost necesară apă. Pentru ridicarea zidului a fost necesară o schelă. Condițiile de muncă au fost foarte periculoase pentru că din tavan și de pe pereți se desprind roci. Peretele zidit nu închide complet grota. Există o deschidere în partea superioară. Este posibil ca în trecut să fi fost complet zidită. Intrarea se face printr-o deschidere a rocii in situ, care pare naturală. E destul de ascunsă, dar comunică vizual cu un punct dominant al Văii Gălzii, Bulzul Gălzii”, a prezentat Daniel Morar, un iubitor de munte, care a realizat și fotografii cu grota.
