Hunedoara crește zi de zi: Încă două blocuri intră în reabilitare energetică, cu fonduri europene

Municipiul Hunedoara continuă modernizarea fondului locativ prin accesarea fondurilor europene nerambursabile. Două noi blocuri intră în reabilitare energetică în această perioadă, în cadrul unui proiect ambițios susținut prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Este vorba despre blocul CM 3 de pe strada 22 Decembrie, unde lucrările au și început, și blocul A 4-2 de pe bulevardul Corvin, unde execuția va demara în curând. Valoarea totală a finanțării obținute de Primăria Hunedoara pentru aceste două imobile este de aproximativ 4 milioane de euro.
„Zilele acestea au început lucrările în cadrul proiectului de eficientizare energetică a blocului CM 3. În acelaşi proiect este inclus şi blocul A 4-2, unde lucrările vor începe în viitorul apropiat”, a declarat primarul Dan Bobouțanu.
Proiectul vizează un set complet de lucrări de eficientizare energetică: anveloparea termică a clădirilor, hidro- și termoizolarea acoperișurilor și a subsolurilor, precum și înlocuirea ascensoarelor vechi cu unele moderne, mai sigure și mai eficiente. În prima fază, lucrările se concentrează pe acoperișul blocului, iar imediat după Sărbătorile Pascale vor începe montările schelelor pentru anvelopare.

Primarul Dan Bobouțanu subliniază că proiectele de acest tip pot fi realizate doar prin colaborarea dintre administrația locală și cetățeni.
„Am spus încă din primul meu mandat de primar că ne dorim să reabilităm cât mai multe blocuri și putem face asta doar cu bani europeni și, obligatoriu, cu implicarea asociațiilor de proprietari”, afirmă edilul.
Acesta atrage atenția că acolo unde nu există asociații de proprietari sau nu se completează documentele necesare la timp, accesarea fondurilor devine imposibilă: „Acolo unde proprietarii de apartamente nu au o opinie unitară, sau asociațiile de proprietari nu întocmesc la timp acele câteva documente pe care le au de întocmit, este extrem de greu de implementat proiecte de acest fel.”
De asemenea, primarul explică faptul că banii europeni nu sunt garantați, ci se obțin în baza unor condiții stricte și în competiție cu alte orașe: „Există o concurență între orașe pentru a se obține bani europeni. Nu sunt „bani puși de-o parte” pentru un oraș sau altul.”
În prezent, în municipiul Hunedoara se desfășoară lucrări de reabilitare energetică la 12 blocuri de locuințe, printre care:
- Blocurile 93, 94, 96, 98, 99 și 100 de pe bulevardul Corvin,
- Blocurile 130 și 131 de pe strada George Enescu,
- Blocurile B4 și B5 de pe bulevardul Mihai Viteazu,
- Blocurile 24 și 35 de pe strada Trandafirilor.
Administrația locală nu se oprește aici. Pentru anul în curs, se pregătesc cereri de finanțare pentru încă 12 blocuri, printre care:
- CM 1, CM 2, CM 4 – strada 22 Decembrie,
- A1 – strada Mureșului,
- K6 – strada Runcului,
- Blocul 11 – strada Viorele,
- Blocurile 89, 92 și 129 – strada George Enescu,
- E3, E4, E5 – bulevardul Dacia.
„O condiție obligatorie este ca asociațiile de proprietari să coopereze cu Primăria pentru a se putea obține finanțările europene de care este nevoie”, a adăugat Dan Bobouțanu.
Prin proiectele de eficiență energetică, Hunedoara dovedește că se dezvoltă zi de zi, cu pași concreți și vizibili. Eforturile administrației, alături de implicarea cetățenilor, deschid drumul către un oraș mai confortabil, mai verde și mai eficient energetic.