Ilie Bolojan: O bună parte din instituțiile centrale dar și locale au personalul supradimensionat
Guvernul României și-a propus să facă economii, iar una dintre soluții este să reducă masiv numărul de județe, de comune și de orașe. Dacă România ar rămâne cu doar 15 județe, atunci ar face economii uriașe, ar reduce birocrația și ar deveni mai atractivă pentru investitori.
Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a comentat pentru Digi24 varianta, apreciind-o ca fiind una utilă: „O bună parte din instituțiile centrale dar și locale au personalul supradimensionat, cel puțin raportat la angajații din sectorul privat din România și cel puțin la serviciile pe care le prestează către populație.
Partea de reducere de personal în scopul eliminării unei părți din pierderile aparatului public din România trebuie să rămână o opțiune”.