Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Incendiu violent la o gospodărie, în localitatea Vălani de Pomezeu

Incendiu violent la o gospodărie, în localitatea Vălani de Pomezeu

Joi, 17 august a.c., în jurul orei 21.00, echipajele Secției de Pompieri Beiuș au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj medical, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Vălani de Pomezeu (comuna Pomezeu), la fața locului fiind mobilizat totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Pomezeu.

În momentul sosirii echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau violent la o magazie de scule și unelte, un șopron cu cereale și o bucătărie de vară (construcții înșiruite), existând riscul extinderii acestora la alte anexe și la locuința lipită de acestea, precum și la un fânar cu 4000 de baloți de fân, aflat la mai puțin de doi metri distanță de focar.

Pompierii militari, în cooperare cu membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență, au acționat simultan pentru localizarea și lichidarea incendiului, operaţiunea de stingere și de înlăturare a efectelor negative ale evenimentului fiind finalizată în jurul orei 23.00.

În urma producerii evenimentului, au ars magazia și șopronul pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, bunurile aflate în acestea și s-au degradat obiecte de mobilier și electrocasnice.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric.

Pompierii au salvat alte anexe și locuința, lipite de clădirile incendiate, precum și aproximativ 14 tone de fân aflate într-un fânar la mai puțin de doi metri de flăcări.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *