Începe furnizarea căldurii la Brad! Cazacu: Din 1 noiembrie agentul termic va ajunge la beneficiari
Primarul din Brad a anunțat astăzi că de marți, 1 noiembrie, agentul termic va ajunge la beneficiari.
„În cursul zilei de 31 octombrie 2022 au inceput probele tehnologice la Centrala Termică de la Gura Barza în vederea începerii furnizării agentului termic în sistem centralizat în municipiul Brad.
Având în vedere că nu sunt probleme deosebite de natură tehnică, în cursul zilei de 1 NOIEMBRIE 2022, agentul termic va ajunge la beneficiari.
În perioada următoare, după primirea avizului ANRE, se va aproba prețul de producere al agentului termic în municipiul Brad și prețul de facturare al agentului termic la populație.
Reamintim ca beneficiarii de energie termică în sistem centralizat din municipiul Brad beneficiază de o reducere cu 50% a prețului, cu condiția ACHITĂRII INTEGRALE a facturii de energie în termenul de plată prevăzut pe factură.
Dupa inceperea furnizării, vor urma reglaje la nivel de puncte termice pentru intrarea în parametrii optimi de funcționare.
Vom face tot ce este posibil ca și în acest sezon rece să fie asigurat agentul termic, la parametrii normali în municipiul Brad” a anunțat Florin Cazacu.