Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Iustin Cionca: Am inaugurat astăzi Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaș

Iustin Cionca: Am inaugurat astăzi Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaș

În prezența ministrului Dezvoltării, Adrian Veștea, Consiliul Județean Arad a inaugurat astăzi Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaș, comuna Birchiș, al doilea spital construit de la zero de către Consiliul Județean Arad. Consiliul Județean pregătește deja și inaugurarea celui de-al treilea spital nou, cel de Oncologie, construit în municipiul Arad și care urmează să fie finalizat în această perioadă. Ambele spitale sunt finanțate prin PNDL.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat: „Eu consider că Aradul este printre județele din România unde s-a manifestat cel mai mare interes pentru sănătatea locuitorilor. Ne-a stimulat și faptul că, fiind județ de graniță, mulți arădeni au plecat în străinătate să se trateze. De aceea, noi ne-am stabilit ca obiectiv să oferim aici, la Arad, serviciile medicale pe care arădenii le căutau în alte părți, fie în județele Timiș sau Cluj, fie în Ungaria. Și cred că am reușit.

La Consiliul Județean am realizat o strategie de dezvoltare a sistemului de sănătate publică. Înainte de pandemie, necesarul de investiție ar fi depășit 200 de milioane de euro și am înțeles că nu putem asigura deodată acești bani. De aceea, am început investiții segmentate pe spitale și secții de spital, pentru care am aplicat proiecte de finanțare. Lucrăm pe două mari direcții: dotarea cu aparatură a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și demararea proiectelor de modernizare a infrastructurii medicale!”

Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaș este al doilea spital construit de la zero de Consiliul Judeţean Arad, după Spitalul TBC, care în perioada pandemiei a fost singurul spital nou din România unde au fost trataţi pacienţii cu COVID-19.

Noul Spital de Psihiatrie are o suprafață totală de 5.385 mp, cu demisol, parter şi etaj. Are 75 de locuri pentru pacienţi, curte destinată activităţilor recreative, va asigura asistenţă şi îngrijire medicală permanentă, programe de terapie ocupaţională.

Lucrările au început în 2019, iar finanţarea a fost asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi de la bugetul judeţean.

„Vechiul Spital de Psihiatrie din Căpâlnaş, de unde vom muta aici pacienții, funcţionează într-un imobil construit între 1876-1879, respectiv Castelul Mocioni-Teleki. Clădirea a primit funcţiunea de spital abia în 1979, iar pentru ocuparea imobilului am plătit chirie. Această investiție era necesară nu doar fiindcă am plătit chirie în vechiul spațiu, ci și datorită creșterii incidenței afecțiunilor psihice. Asta motivează și intenția noastră de renovare și modernizare a încă unui Spital de Psihiatrie, aflat în municipiul Arad, pe care l-am depus pentru finanțare prin Compania Națională de Investiții, valoarea investiției propuse fiind de aprox. 16 milioane de lei”, a completat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a apreciat eforturile depuse de administrația județului, inclusiv din perspectiva celor 12 ani în care a deținut funcția de primar și a celor 7 ani de președinte de Consiliu Județean. „La ministerul Dezvoltării se dorește o comunicare eficientă, bine documentată, inclusiv în teren. Pentru proiectele din sănătate, cu atât mai importantă este alocarea unor resurse eficiente, în primul rând pentru reglementarea situației juridice a imobilelor cu această destinație, iar apoi pentru accesarea de fonduri europene. Felicit administrația județului pentru profesionalism, pentru determinare,  pentru modul în care a gestionat acest proiect. A fost un proiect construit de la zero, un proiect care poate fi dat exemplu tuturor, din punct de vedere al condițiilor în care actul medical se va desfășura”, a declarat Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *