Laurențiu Nistor: „Nu am cerut mineriade, am cerut respect!”
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a transmis un mesaj public de clarificare după reacțiile stârnite de o declarație făcută recent, în care a spus că „va chema minerii și primarii” pentru a apăra interesele județului.
„Am văzut că o frază spusă într-un moment de revoltă sinceră a fost întoarsă pe toate părțile. Am spus că ‘voi chema minerii și primarii’ dacă e nevoie să ne apărăm județul. Unii au înțeles corect, alții au văzut altceva. Vreau să lămuresc un lucru: nu e vorba de mineriade, ci de demnitate”, a declarat Nistor.
Acesta a subliniat că intenția sa nu a fost aceea de a instiga la proteste violente, ci de a atrage atenția asupra respectului pe care îl merită comunitățile din județul Hunedoara, în special cele din Valea Jiului.
„Dacă spui ‘miner’ în România, unii cred că imediat pleacă autobuzele și trenurile de la Petroșani. E un cuvânt care apasă pe istoria noastră: unii îl aud și se gândesc la forță, alții la bâte. Eu m-am gândit la oameni. La cei care au coborât și încă mai coboară în mină, care și-au sacrificat sănătatea pentru ca țara să aibă energie”, a explicat liderul CJ Hunedoara.
Laurențiu Nistor a insistat asupra faptului că minerii reprezintă un simbol al muncii și al curajului, nu al conflictului:
„Când spun ‘miner’, mă gândesc la oamenii care au ținut Valea Jiului pe umeri, la oamenii care coborau în întuneric ca să avem lumină. Nu la bâte și autobuze, ci la muncă, onoare și curaj.”
Totodată, președintele Consiliului Județean a precizat că România de azi nu mai este România anilor ’90 și că mesajul său a fost unul al demnității și respectului, nu al confruntării.
„România de azi nu mai e România anilor ’90. Eu nu chem pe nimeni la scandal, eu cer respect. Dar nu pot să tac atunci când cineva își bate joc de munca hunedorenilor. Da, am spus lucrurile apăsat, așa vorbim noi, hunedorenii, când ne doare nedreptatea!”, a transmis Nistor.
În final, acesta a reafirmat că atât minerii, cât și primarii din județ au dreptul de a fi ascultați de autoritățile centrale.
„Am spus-o și o spun din nou: minerii și primarii au dreptul să fie auziți. Prim-ministrul Ilie Bolojan trebuie să-i asculte! De aceea m-am adresat în repetate rânduri, public și oficial, Guvernului României, pentru a cere rezolvarea problemelor cu care se confruntă județul nostru. Nu am cerut mineriade, am cerut respect! Și respect voi cere în continuare!”, a încheiat Laurențiu Nistor.
Nu mai pot cu ăsta, fratele meu.
Respect am cerut și salariul minim pentru toți. Asta-i „pohta ce-am pohtit”