Legea Educației Fizice și Sportului, modificată! Minimum 40% sportivi români în competițiile oficiale. Cristian Șipoș: „O lege nepolitizată dar cu impact pozitiv pentru viitorul sportului din România!”
Sportul românesc se pregătește pentru una dintre cele mai importante schimbări legislative din ultimele decenii. Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat o modificare esențială a Legii Educației Fizice și Sportului nr. 69/2000, prin care cluburile sportive din România vor fi obligate să folosească minimum 40% sportivi români în competițiile oficiale.
Proiectul a fost votat cu o majoritate covârșitoare: 239 de deputați au susținut modificarea, din totalul de 282 de parlamentari prezenți. Printre inițiatorii legii se numără senatorul clujean Cristian Șipoș, reprezentant al AUR, care a descris inițiativa drept „o veste importantă pentru sportul românesc”.
Legea va intra în vigoare începând cu sezonul competițional 2026–2027, iar federațiile sportive vor avea libertatea de a stabili propriile reguli și criterii de aplicare. Pentru prima dată, nerespectarea procentului minim va putea fi sancționată real, cu amenzi cuprinse între 500.000 și 1.000.000 de lei. Până acum, prevederea exista doar la nivel de ordin de ministru, fără posibilitatea impunerii unor sancțiuni clare.
Senatorul Cristian Șipoș a subliniat importanța acestei legi pentru viitorul sportului românesc: „Ieri, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat o nouă propunere legislativă care include în Legea Educației Fizice și Sportului, cluburilor din România să folosească minimum 40% sportivi români în competițiile oficiale. Această măsură, care devine aplicabilă din sezonul competițional 2026–2027, oferă fiecărei federații libertatea de a stabili propriile criterii și modalități de implementare. (…) O lege apolitică, nepolitizată, dar cu impact pozitiv pentru viitorul sportului din România.”
Potrivit inițiatorilor, măsura va contribui la consolidarea identității sportive naționale, la dezvoltarea sportivilor autohtoni și la creșterea șanselor tinerilor din academii de a accesa nivelul de performanță. În același timp, se dorește un echilibru sănătos între sportivii din România și cei străini, în contextul în care tot mai multe cluburi se bazează pe sportivi importați, uneori în detrimentul formării interne.
Adoptarea acestei legi reprezintă un angajament politic în favoarea sportului românesc, o încercare de a crea un cadru competitiv și predictibil care să asigure stabilitate, investiții și creștere pe termen lung.