Lista școlilor, creșelor și grădinițelor din județul Cluj care își vor pierde personalitatea juridică și vor deveni structuri în alte unități de învățământ
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că, în urma procesului de reorganizare a rețelei școlare naționale, 507 unități de învățământ cu personalitate juridică – reprezentând aproximativ 8,1% din total – vor deveni structuri arondate altor școli.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în colaborare cu autoritățile locale, a transmis către MEC propuneri de reorganizare pentru unitățile care nu mai îndeplinesc criteriile legale de funcționare. În județul Cluj, 12 instituții de învățământ preuniversitar vor fi transformate în structuri arondate altor unități existente.
Potrivit Ministerului, măsura a fost necesară deoarece aproximativ 850 de unități de învățământ din țară nu îndeplineau pragul minim de elevi sau preșcolari prevăzut de Legea nr. 141/2025. Procesul de reorganizare a presupus atât fuziuni între unități de învățământ care se aflau în aceeași situație, cât și comasarea acestora cu școli care respectau deja normele legale privind numărul minim de elevi.
Unitățile de învățământ clujene vizate de reorganizare
- Municipiul Dej:
- Grădinița cu Program Prelungit „Junior” Dej devine structură la Grădinița cu Program Prelungit „Paradisul Piticilor” Dej;
- Grădinița cu Program Prelungit „Junior” Dej Structura 1 devine structură la Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Piticilor” Dej.
- Municipiul Gherla:
- Grădinița cu Program Prelungit „Veseliei” Gherla și Grădinița cu Program Normal „Veseliei” – Structura 1 Gherla devin structuri la Grădinița cu Program Prelungit „Arici Pogonici” Gherla, cu denumirile Grădinița cu Program Prelungit „Arici Pogonici” Structura 3 Gherla și Grădinița cu Program Normal „Arici Pogonici” Structura 4 Gherla;
- Liceul Tehnologic Gherla devine structură la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla.
- Comuna Bonțida:
- Școala Profesională Răscruci, com. Bonțida, devine structură la Școala Bonțida, com. Bonțida.
- Comuna Florești:
- Școala Gimnazială Luna de Sus, com. Florești, devine structură la Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai” Florești, com. Florești.
- Municipiul Turda:
- Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Piticilor” Turda devine structură la Grădinița cu Program Prelungit „Prichindelul Isteț” Turda, cu denumirea Grădinița cu Program Prelungit „Prichindelul Isteț” Structura 1 Turda;
- Grădinița cu Program Prelungit „Poiana cu Castani” Turda și Grădinița cu Program Prelungit „Poiana cu Castani” Structura 1 Turda devin structuri la Grădinița cu Program Prelungit „Dr. Ion Rațiu” Turda, cu denumirile Grădinița cu Program Prelungit „Dr. Ion Rațiu” Structura 4 Turda și Grădinița cu Program Prelungit „Dr. Ion Rațiu” Structura 5 Turda;
- Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Turda devine structură la Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” Turda;
- Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Turda și Școala Primară Waldorf Turda devin structuri la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Turda;
- Școala Profesională Poiana Turda devine structură la Colegiul Tehnic Turda.
- Municipiul Cluj-Napoca:
- Creșa cu Program Prelungit „Veronica” Structură Cluj-Napoca devine structură la Grădinița cu Program Prelungit „Buburuza” Cluj-Napoca (fuziune prin absorbție);
- Creșa cu Program Prelungit „Motanul Încălțat” Cluj-Napoca devine structură la Grădinița cu Program Prelungit „Universul Copiilor” Cluj-Napoca;
- Creșa cu Program Prelungit „Martinel” Structura 1 devine structură la Grădinița cu Program Prelungit „Poienița” Cluj-Napoca;
- Grădinița cu Program Prelungit „Trenulețul Veseliei” Cluj-Napoca devine structură la Școala Gimnazială „Traian Dârjan” Cluj-Napoca;
- Grădinița cu Program Prelungit „Bambi” Structura 1 Cluj-Napoca devine structură la Grădinița cu Program Prelungit „Rază de Soare” Cluj-Napoca, cu denumirea Grădinița cu Program Prelungit „Rază de Soare” Structura 2 Cluj-Napoca;
- Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Iris” Cluj-Napoca, nivel preșcolar, grupele cu program normal vor fi preluate de Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Cluj-Napoca;
- Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” Cluj-Napoca este preluat de Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” Cluj-Napoca.
Reprezentanții MEC susțin că decizia are ca scop eficientizarea rețelei școlare, asigurarea calității actului educațional și o mai bună utilizare a resurselor financiare și umane.