Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Mircea Moroșan a prezentat stadiul proiectelor europene în derulare și investițiile majore planificate pentru 2026

Mircea Moroșan a prezentat stadiul proiectelor europene în derulare și investițiile majore planificate pentru 2026

Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, a oferit detalii despre stadiul proiectelor europene aflate în derulare și despre investițiile majore planificate pentru perioada următoare, cu accent pe educație, infrastructură urbană și energie verde.

Am avut mai multe proiecte europene în derulare. Cele mai multe se refereau la reabilitarea energetică a clădirilor unităților de învățământ. Aceste lucrări au fost sistate în luna august, din cauza unei ordonanțe de guvern, a explicat primarul Mircea Moroșan.

Edilul a precizat că situația a fost temporară, iar proiectele au fost reluate la finalul lunii noiembrie, cu o condiție clară impusă de finanțatori. Lucrările au fost reluate la sfârșitul lunii noiembrie, cu condiția să le putem finaliza în termen de șase luni, a declarat acesta.

În acest context, primarul a efectuat vizite pe teren împreună cu firmele de construcții care au câștigat licitațiile. Am fost în vizită cu constructorii care au câștigat licitația, iar ei s-au angajat că, în termen de șase luni, aceste obiective vor fi duse la capăt, a mai spus Mircea Moroșan, subliniind că lucrările sunt monitorizate constant.

Pe lângă reabilitările energetice, administrația locală este foarte avansată cu un alt proiect european important, destinat modernizării sistemului educațional. Suntem foarte avansați la un alt proiect european care se referă la dotarea cu aparatură IT și cu mobilarea tuturor unităților de învățământ. Aparatura IT am primit-o deja, urmând să primim și mobilierul școlar, a precizat primarul.

Potrivit acestuia, proiectul a fost finanțat integral din fonduri europene. Această investiție a fost finanțată 100% din fonduri europene, fără nicio contribuție din partea noastră, a subliniat Mircea Moroșan.

În perspectivă, Primăria Huedin pregătește și alte investiții majore. Suntem în lucru cu alte două proiecte europene pentru anul viitor. Este vorba despre reamenajarea și dotarea parcului central al orașului, precum și despre realizarea unor parcuri fotovoltaice, a declarat edilul.

Aceste proiecte urmează să fie demarate, cel mai probabil, în cursul anului viitor, reprezentând un pas important în direcția modernizării orașului Huedin, a creșterii eficienței energetice și a îmbunătățirii calității vieții pentru locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *