Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Moloț sau Nistor? Care-i mai jupân dintre jupâni?

Moloț sau Nistor? Care-i mai jupân dintre jupâni?

Știm că puțini dintre voi înțeleg subtilitățile jocurilor de putere într-un județ sărăcit de soartă și de politicieni second-hand din punct de vedere a carismei sau a realizărilor administrative. Noi scriem însă pentru ăia deștepți. Pentru restul, rublica de turism este suficientă.

Well, zilele trecute s-a votat lista cu liberalii hunedoreni candidați la parlamentare și evident că fără vreo surpriză am aflat eligibilii Vetuța Stănescu la Camera Deputaților, Călin Marian la Senat. Buuun.

Un site local a publicat o informație bună înainte de ședința de birou județean, pe care v-o redăm:

Bun. Informația celor de la Mesagerul Hunedorean era precisă la nivel de eligibili iar lista era în buna măsură corectă, fiind stabilită după o discuție cu primarii organizației sau mai bine spus cam cu cei mai mulți primari ai organizației.

Ce ne-a atras nouă atenția, este prezența lui Mircea Moloț pe locul al IV-lea la Camera Deputaților (ceea ce în final nu s-a regăsit pe lista oficială). De ce credeți că a ajuns în situația aceea? Credeți că nu și-a dorit locul I sau II ? Ba da, dar nu a ieșit.

Atenție, să fie clar pentru pulifrucii răutăcioși. Nu-i contestăm inteligența și meritele din politică lui Moloț și mai ales nedreptatea cum sistemul l-a tras pe dreapta, însă trebuie să recunoaștem că nu știe când să facă un pas în dreapta, definitiv.

Mircea dragă, ești născut în martie 1950, ai jucat-o ani de zile în topul politicii județene, nu zice nimeni că nu ai fost nr. 1 dar în locul domniei tale am rămâne doar un senior aplaudat la petrecerile partidului, nu jucător vechi la vremuri noi.

Bun. Ce treabă are Nistor cu asta? Bă, voi credeți că în orgoliul lui Laurențiu și în șmecheria lui politică, accepta vreodată în viața asta să se pună la masă, fără negocieri, minim pentru locul I la Cameră sau la Senat? Păi dacă vreun primar ar fi măcar încercat să negocieze cu el, îi dădea cu ceasul de aur în cap. Garantat.

No, de asta, în istoria Hunedoarei, vor rămâne doi jupâni după 1990, Moloț și Nistor, dar cu ultimul mai jupân ca fostul șef liberal al Consiliului Județean Hunedoara.

Loading

1 thought on “Moloț sau Nistor? Care-i mai jupân dintre jupâni?

  1. Un jupan numit dezastru…,Nistor Laurentiu

    Cele mai mici salarii din România…

    Nu ți-e bă rușine? Cat tupeu poți să ai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *