Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Noul sediu al primăriei din comuna Mihai Viteazu a fost binecuvântat de ÎPS Andrei Andreicuț

Noul sediu al primăriei din comuna Mihai Viteazu a fost binecuvântat de ÎPS Andrei Andreicuț

Sâmbătă, 15 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei Andreicuț a binecuvântat casa parohială și noul sediu al primăriei din comuna Mihai Viteazu.

„De la ora 12:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba sfeștaniei la noua casă parohială a Parohiei Mihai Viteazu II, construită și utilată în perioada 2010-2021.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, preotul paroh Ioan-Cristian Oşan, precum și alți preoți invitați.

Cu acest prilej, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat importanța casei parohiale și a locuirii preotului în cadrul comunității.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Înaltpreasfințiul Părinte Andrei i-a acordat preotului paroh Ioan-Cristian Oşan Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului Parohial au primit diplome de aleasă cinstire.

Noul sediu al primăriei din comuna Mihai Vitezu

De la ora 14:00, Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat noul sediu al primăriei din Mihai Viteazu, a rostit un cuvânt duhovnicesc și a felicitat Consiliul Local, în frunte cu primarul Ioan Zeng, pentru această realizare.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența localnicilor și a oficialităților locale, cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare” arată Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *