Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Orașul Ștei este în fruntea localităților care dețin terenuri de minifotbal! Nici Hidișelu de Sus nu stă mai prejos!

Orașul Ștei este în fruntea localităților care dețin terenuri de minifotbal! Nici Hidișelu de Sus nu stă mai prejos!

Vineri, 4 iunie, Primăria orașului Ștei a fost premiată de Federația Română de Minifotbal pentru faptul că în ultimii ani a construit și pus la dispoziția bihorenilor din Ștei cinci terenuri sintetice pentru activități sportive. Evenimentul s-a încadrat în turneul de minifotbal din Bihor, weekend-ul trecut, la Oradea, desfășurându-se meciurile pentru Supercupa României, ediția 2021.

Pentru dezvoltarea bazelor sportive și susținerea minifotbalului au mai fost premiați Adrian Petroi, primarul comunei Hidișel și deputatul Adrian Merca.

Supercupa României a fost primul turneu organizat de FMR, după o pauză de aproape 2 ani, pauză cauzată, desigur, de pandemia de Covid-19. Turneul a fost organizat cu respectarea tuturor măsurilor în vigoare, emise de autorități și conform celui mai recent protocol emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului. 

Câștigătoarea competiției a fost Nova Vita Târgu Mureș, pe locul doi clasându-se AS Glissando Timișoara. Bronzul a fost obținut de FC Premiere Arad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *