Prefectul Clujului: Vom deschide centru de vaccinare și în Huedin
Astăzi, județul Cluj are 12 centre comunitare pentru vaccinarea anti-COVID. Prefectul a anunțat solicitarea făcută pentru primirea unor doze suplimentare în județul Cluj dar și deschiderea unor noi centre, conform stiridecluj.ro
„Avem 12 centre comunitare funcționare, cu 14 fluxuri active în acest moment. În perioada imediat următoare, în funcție de alocarea unui număr suplimentar de doze de la nivel național, vom crește numărul de centre. Vom deschide centre în Florești, Chinteni, Mociu, Huedin, în așa fel încât să fim cât mai aproape de cei care doresc să se vaccineze. Din fericire, constatăm că un număr foarte mare de clujeni doresc să se vaccineze. Acesta este un lucru îmbucurător și facem eforturi și solicităm celor de la nivelul Comitetului Național de coordonare a vaccinării doze suplimentare, pentru că se constată că nevoia este foarte mare, la nivelul județului Cluj”, a declarat prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, conform stiridecluj.ro