Radu Preda: Cine este ca Dumnezeu?
Azi, 8 noiembrie, îi prăznuim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, împreună cu toate puterile cerești cele fără de trup. Cine sunt, de fapt, aceste prezențe nevăzute, dar nu mai puțin reale pentru credința noastră? Pe scurt și sper pe înțeles, îngerii nu sunt nici personaje de basm, nici suflete ale celor morți și nici un soi de divinități secundare, ci făpturi spirituale, create, slujitoare ale lui Dumnezeu, vestitori ai voinței Sale, de unde și numele grecesc, ἄγγελος, adică trimis, mesager. Andrei Pleșu, în surprinzătoarea sa carte Despre îngeri, ne amintește că între Dumnezeu și om nu se întinde un pustiu, ci există un interval populat de mesageri. Într-un anume sens, îngerii sunt astfel asemenea unor reflectoare: nu reprezintă lumina însăși, ci ne îndreaptă privirea către izvorul ei, ceea ce înseamnă că nu revendică centrul atenției, ci ni-l descoperă. De altfel, întreaga artă creștină s-a străduit să dea chip acestor prezențe fără trup. De la îngerii bizantini, cu frumusețea lor gravă, până la Giotto, care, în Judecata de Apoi din Capela Scrovegni, îi înfățișează desfășurând cerul dincolo de lumea văzută, sau Fra Angelico, în a cărui Bună Vestire întâlnirea dintre Gavriil și Fecioara Maria capătă o delicatețe aproape imposibil de descris. În plus, aripile, veșmintele și săbiile nu sunt informații anatomice, ci un limbaj simbolic despre cele nevăzute. Inclusiv Mihail, al cărui nume ebraic înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”, nu proclamă propria putere, ci incomparabilitatea Celui pe Care Îl slujește. În Epistola lui Iuda (9), până și el, aflat în dispută cu diavolul, nu își arogă judecata ultimă, ci o lasă în seama Domnului. O lecție de smerenie, dacă vreți, tocmai din partea celui reprezentat cu sabia în mână.
Și totuși, tocmai acest Arhanghel a fost confiscat simbolic de Mișcarea Legionară din România, care și-a făcut din el patron, protector și justificare a propriei lupte. Nu întâmplător, Codreanu invocă icoana Arhanghelului Mihail din biserica închisorii Văcărești, transformată ulterior într-un reper identitar al organizației întemeiate în 1927. Cum s-a ajuns aici? Printr-o operație pe cât de simplă, pe atât de primejdioasă: lupta spirituală împotriva răului a fost tradusă în luptă politică împotriva unor dușmani identificați ideologic, iar sabia simbolică a îngerului a început să legitimeze violența omenească. De aici până la sacralizarea conducătorului, la obediența fără discernământ și la transformarea morților unei mișcări politice în martiri nu a mai fost decât un pas. Firește, nu putem pune semnul egalității între credința sinceră a unor membri ai mișcării și justificarea religioasă a faptelor acesteia. Dar nici nu putem trece sub tăcere deturnarea unui simbol creștin fundamental, cu atât mai mult cu cât urmările ei încă se simt în anumite medii. În fond, legionarismul nu l-a descoperit pe Arhanghelul Mihail, ci a pretins că Arhanghelul Mihail îl descoperise și îl legitimase pe el. Or, întrebarea „Cine este ca Dumnezeu?” ar fi trebuit să împiedice tocmai această substituire a autorității divine printr-una omenească. Cum să pretinzi că lupți în numele lui Dumnezeu, încălcând tocmai poruncile Lui? Și cum să faci din îngerul vestitor al voinței divine un agent electoral, ideologic sau chiar militar al propriilor ambiții?
Mai rămâne o chestiune, deloc secundară: ce facem cu ideea de ierarhie cerească? Dionisie Areopagitul, în celebrul său tratat Despre ierarhia cerească, descrie cele nouă cete îngerești, organizate în trei triade, nu pentru a ne furniza organigrama cerului, ci pentru a explica felul în care lumina dumnezeiască este primită și transmisă. Ierarhia, în accepțiunea ei teologică, nu este o tehnică a dominației, ci o rânduială a participării la slava lui Dumnezeu. Cel care primește mai multă lumină are datoria să lumineze mai departe, nu să își construiască un tron din privilegiile proprii. La Dionisie, apropierea de Dumnezeu înseamnă deopotrivă curățire, luminare și desăvârșire, un parcurs spiritual care nu lasă loc vanității și nici autosuficienței. Iată o lecție și pentru noi, oamenii Bisericii, uneori atât de preocupați de ranguri, întâietăți, titluri și semne exterioare ale autorității, încât riscăm să pierdem din vedere rostul lor. Adevărata ierarhie îl înalță pe celălalt, nu îl strivește. Iar adevărata ascultare nu înseamnă suspendarea conștiinței. Dacă în cer autoritatea este măsurată prin apropierea de Dumnezeu, de ce am măsura-o pe pământ doar prin distanța dintre cei care poruncesc și cei care ascultă? Până la urmă, îngerii, deși fără trup, ne învață ceva foarte concret despre viața noastră în trup: nimeni nu este Dumnezeu, nimeni nu Îl poate înlocui și nimeni nu are dreptul să Îl ia ostatic pentru propria cauză. Cu atât mai puțin atunci când pretinde că Îi apără onoarea.
Doamne, luminează-ne!
Despre Radu Preda
Radu Preda este preot ortodox, teolog, eseist și conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, și-a continuat pregătirea academică în Germania și Grecia, obținând doctoratul în teologie la UBB Cluj, în 2002. Este specializat în teologie socială, etică și relația dintre Biserică și societate.
Între 2014 și 2020, Radu Preda a condus Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), fiind implicat în proiecte dedicate cercetării represiunii comuniste și recuperării memoriei victimelor. A fost director al Radio Renașterea, redactor-șef al revistei Renașterea și purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului. Autor al mai multor volume de teologie și eseistică, este cunoscut pentru intervențiile sale publice pe teme religioase, sociale și culturale.
