Scăpăm câteva zile de frig dar vin ploile: În Apuseni va ploua cel mai mult!
Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea se va încălzi ușor începând de joi, 25 ianuarie a.c., dar temperaturile vor fi tot negative.
„Vom vorbi de încălzire și de creștere a valorilor termice, dar doar timid, aș putea spune, pentru că ne apropiem de normalul termic al datei din calendar, adică diferențele vor fi, într-adevăr, între 0 până la 7…8 grade începând de joi, din a doua parte a acestei săptămâni.
Cu siguranță rămâne incidența acestui val de aer polar care va aduce, în următoarele zile, și posibilitatea să mai înregistrăm precipitații mixte în extremitatea de vest, dar și în nordul Moldovei.
La munte vom avea intensificări ale vântului cu viteze la rafală care vor depăși 60…70 km/h, viscolind stratul de zăpadă și spulberând zăpada depusă. Așadar un episod autentic de iarnă, cel mai rece de până în prezent, din această iarnă”, a mai spus directorul ANM la Antena 3 .