Scrierea dacilor rămâne o enigmă: Nu există nici un text scris în limba dacilor!
Limba dacă a fost o limbă indo-europeană vorbită în antichitate de daci. Este considerată de numeroși savanți ca fiind înrudită cu limba tracă. Nu există practic nici un text în limba dacă a cărui autenticitate sau a cărui apartenență la această limbă să fie unanim certificată de specialiști. Există implicit ipoteze și speculații, uneori contradictorii.
Citând o lucrare a lui Androtion, Claudius Aelianus (Felurite istorioare, VIII, 6) scrie că „se spune că dintre vechii traci nimeni nu cunoștea scrierea.” Dar tot el adaugă „Aceste informații le spune Androtion, dacă el poate fi pentru cineva un martor vrednic de încredere cu privire la cunoașterea scrisului și lipsa de învățătură a tracilor.”
Cea mai lungă inscripție în limba tracă (dar cu caractere grecești) pare să fie aceea de pe inelul de aur de la Ezerovo (Bulgaria), din secolul V a. Chr., în scriere continuă (61 semne pe 8 rânduri): РОΛΙΣΤΕΝΕΑΣΝ/ΕΡΕΝΕΑΤΙΛ/ΤΕΑΝΗΣΚΟΑ/ΡΑΖΕΑΔΟΜ/ΕΑΝΤΙΛΕΖV/ΠΤΑΜΙΗΕ/ΡΑΖ/ΗΛΤΑ, iar transcrisă cu caractere latine : ROLISTENEASN/ERENEATIL/TEANESCOA/RAZEADOM/EANTILEZY/PTAMIEE/RAZ/ELTA. Ințelesul ei nu s-a lămurit deși zeci de specialiști au incercat diverse traduceri.
O altă inscripție cunoscută este DECEBALUS PER SCORILO. A fost interpretată divers de specialiști, ca „Decebal, fiul lui Scorilo” sau ca o simplă marcă de olar. Există și ipoteza că inscripția ar fi pur și simplu în latină și deci s-ar traduce „Decebalus prin Scorilo”.
Despre un set de plăcuțe de plumb s-a susținut de nespecialiști că includ un fel de cronică dacică scrisă în limba dacă și conținând litere care în marea lor majoritate sunt de sorginte greacă. Cercetări asupra acestor plăcuțe nu au fost făcute niciodată în mod oficial, deși ele se află în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan, neinventariate, de mai bine de un secol. Directorul institutului, Alexandru Vulpe, este printre cei care afirmă că plăcile ar fi niște falsuri, academicianul spunând, totodată, că nu i-a trebuit decât câteva ore pentru a-și da seama de acest fapt. Vasile Pârvan considera de asemenea că ele sunt falsuri, fiind cunoscute pe timpul lui Pârvan drept „falsurile lui Hasdeu”. Sunt și aceia care se întreabă, admițând validitatea ipotezei domnului academician Vulpe, de ce au mai fost păstrate tăblițele în subsolul institutului dacă acestea sunt într-adevăr falsuri. Jurnalistul Dumitru Manolache, spre exemplu, observă în cartea sa că este „surprinzător cu câtă ușurință directorul institutului recunoaște că a încălcat legea”, pentru că „este simplu de constatat că, și sub direcțiunea domniei sale, în Institutul de Arheologie există obiecte a căror proveniență este încă nedeclarată, adică nerecunoscută oficial prin documente de inventariere și prin înscrierea lor în patrimoniul institutului, sub jenantul pretext că sunt falsuri. Or această atitudine contravine legislației care reglementează domeniul respectiv.”
Marele poet roman Ovidiu, exilat la cetatea Tomis, vorbește în poemele lui „pontice” despre daci și limba lor „barbară”, afirmând că a învățat-o și chiar a scris poeme în ea, fiind apreciat pentru aceasta de daci. Dacă cele spuse de Ovidiu sunt adevărate și un volum cu poezii scrise de către Ovidiu în limba dacilor chiar a existat, trebuie să însemne că volumul ori nu a supraviețuit până în zilele noastre, ori a fost distrus, ori pur și simplu nu a fost încă descoperit. Existența reală a poemului rămâne nedemonstrată.
Referiri la scrieri dace apar când scriitori clasici din secolul al III-lea d.Hr. și secolul al VI-lea menționează legile lui Zalmoxis și Deceneu ca fiind scrise pentru a-i instrui pe geți.
Astfel, Iamblicus (circa 245- circa 325 e.n.) scrie „Pentru că i-a instruit pe Getae în aceste lucruri și pentru că a avut pentru ei legi scrise, Zalmoxis a fost considerat cel mai mare dintre zei.”
Iordanes despre Deceneu: „împărtășindu-le cunoștințe de fizică i-a făcut să trăiască în mod natural respectând legile lor pe care ei le au în formă scrisă până astăzi și le numesc belagine.” De fapt, legile belagine sunt legile goților, nu ale geților, termenul fiind întâlnit în Origo Gothica (555 e.n.), cu toate că autorul textului pretindea că e vorba de legi străvechi. Mai precis, e vorba de legile ostrogoților. Textul lui Iordanes nu este considerat izvor istoric de încredere, fiind menit să creeze un trecut glorios pentru noua clasă conducătoare.
