Senatorul AUR de Cluj, Cristian Șipoș, cere investiții urgente în sectorul energetic: „România trebuie să-și recapete independența energetică”
Senatorul AUR de Cluj, Cristian Șipoș, susține că relansarea producției interne și deblocarea investițiilor strategice reprezintă soluții esențiale pentru ieșirea României din criza economică și pentru recâștigarea independenței energetice.
Parlamentarul afirmă că sectorul energetic este unul dintre principalele domenii care influențează competitivitatea economiei românești și nivelul prețurilor suportate de populație și industrie: „Relansarea producției interne și deblocarea investițiilor strategice sunt esențiale pentru ieșirea României din criza economică provocată de guvernul Bolojan și pentru recâștigarea independenței energetice. Una dintre primele măsuri propuse de AUR pentru corectarea erorilor guvernului Bolojan vizează sectorul energetic, considerat cheia competitivității economice și una dintre principalele cauze ale scumpirilor, ale recesiunii și ale pierderii competitivității industriei românești.”
AUR propune oprirea decarbonizării și dezvoltarea producției interne
Cristian Șipoș spune că românii ar putea beneficia de energie mai ieftină printr-o serie de măsuri care vizează valorificarea resurselor interne și accelerarea investițiilor strategice: „Pentru ca românii să poată beneficia de energie ieftină, AUR propune următoarele soluții: oprirea procesului de decarbonizare până la atingerea independenței și suficienței energetice, crearea unui holding energetic pentru uniformizarea și reducerea prețurilor la energie pentru cetățeni, prelucrarea internă a gazelor naturale și a țițeiului, acordarea de noi licențe de exploatare și demararea rapidă a marilor investiții.”
Finalizarea hidrocentralelor și a marilor proiecte energetice
Senatorul AUR de Cluj susține și continuarea investițiilor în infrastructura energetică începută în ultimii ani: „AUR susține finalizarea hidrocentralelor începute și construirea de hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, precum și finalizarea centralei de la Turceni, a centralei de la Iernut și a centralei de la Chișcani-Brăila.”
Potrivit lui Cristian Șipoș, aceste proiecte ar putea contribui la reducerea dependenței energetice a României și la creșterea competitivității economiei naționale.
Declarațiile senatorului vin într-un context în care tema securității energetice și a investițiilor în producția internă este tot mai prezentă în dezbaterea publică.