Un băiat s-a înecat, joi, în Barajul de acumulare de la Mihoiești

Un băiat în vârstă de 13 ani a murit înecat, joi după-amiază, în apele lacului de acumulare Mihoeşti din apropierea Câmpeniului.
Salvatorii au încercat câteva zeci de minute să îl resusciteze însă din nefericire minorul nu a răspuns manevrelor şi a fost declarat decedat.
La faţa locului au intervenit salvatori de la Staţia de pompieri Câmpeni. Victima a fost extrasă din apă în jurul orei 18:00, după care au început manevrele de resuscitare.
La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o ambulanţă SMURD B2 şi o barcă pneumatică.
Barajul Mihoieşti este o acumulare permanentă de apă. Lungimea coronamentului barajului este de 215 metri, înălţimea maximă – de 25 de metri, iar lacul de acumulare are un volum total de 9,9 milioane metri cubi.
Acumularea Mihoieşti are funcţii de atenuare a debitelor maxime pe râul Arieş, de apărare împotriva inundaţiilor şi asigurarea unui debit pentru alimentarea cu apă industrială. Barajul asigură şi alimentarea cu apă potabilă a oraşului Cîmpeni şi a comunei Bistra.