Un bărbat din Galda de Jos a fost depistat drogat la volan, în trafic, în Teiuș
Luni, 8 aprilie, în jurul orei 8.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au oprit, pentru control, un autoturism. Acesta era condus, pe strada Decebal din oraș, de un bărbat de 35 de ani, din Galda de Jos.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
”Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, transmite IPJ Alba.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.