(VIDEO) Cum se cresc 168.300 de puieți forestieri de rășinoase pentru campaniile de împăduriri?
Silvicultorii de la Ocolul Silvic Miercurea Sibiului din cadrul Direcției Silvice Sibiu pregătesc producerea a 168.300 de puieți forestieri de rășinoase pentru viitoarele campanii de împăduriri. Puieții de molid și larice sunt produși în 4.280 de containere, iar puieții forestieri cu rădăcini protejate vor crește în solariile Ocolului Silvic Miercurea Sibiului.
Puieții forestieri produși în acest mod, în alveole, devin apți de plantat într-o perioadă mult mai scurtă de timp. Substratul pentru producerea puieților forestieri este format dintr-un amestec de turbă, perlit horticol și îngrășăminte cu eliberare lentă.