Vine înghețul! Aiud -3°, Zlatna -1°, Brad -3°, Câmpeni -2°, Huedin -1°, Beiuș -1° și Aleșd -1°
Meteorologii de la Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că începând de duminică temperaturile vor scădea semnificativ în toată ţara, vremea devenind mult mai rece, după perioada neobişnuit de caldă pentru mijlocul toamnei, consemnată în aceste zile.
În nordul, centrul şi nord-estul ţării, valorile termice vor scădea faţă de intervalul anterior şi se vor situa în jurul normelor perioadei, în timp ce în celelalte regiuni nu vor avea variaţii semnificative şi vor caracteriza o vreme mult mai caldă decât în mod normal, mai ales în sud. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în jumătatea de nord a teritoriului, iar noaptea în cea sudică.
Va ploua slab, în prima parte a intervalului pe arii restrânse în Maramureş, Transilvania şi Moldova şi izolat în Crişana, apoi pe spaţii mici în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi sud-estul Transilvaniei. Lapoviță și ninsoare la munte
Pe crestele montane, trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în regiunile extracarpatice, local cu 55…65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70…90 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între -4 şi 7 grade. Mai ales dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă.