24 de tineri agenți de poliție s-au alăturat Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara își consolidează, începând de astăzi, efectivele cu 24 de tineri agenți de poliție, proaspăt absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina și Septimiu Mureșanu din Cluj-Napoca, promoția ianuarie 2026.
După emoțiile depunerii jurământului de credință, noii agenți au pășit oficial într-o carieră aleasă din dorința de a face bine și de a fi aproape de oameni. Fiecare dintre ei vine cu propria poveste, cu ambiții, sacrificii și cu motivația de a contribui activ la siguranța comunității hunedorene.
Aceștia vor activa în structuri esențiale ale inspectoratului, precum ordine publică, criminalistică, investigații criminale, cazier și evidențe operative, dar și în cadrul Centrului de Reținere și Arest Preventiv, domenii în care munca lor va avea un impact direct asupra vieții cotidiene a cetățenilor.
La început de drum, tinerii polițiști vor parcurge o perioadă de tutelă profesională, în care vor lucra alături de colegi cu experiență. Aceștia îi vor îndruma și sprijini în primele misiuni, într-o etapă esențială de formare, în care cunoștințele teoretice se transformă în practică, iar responsabilitatea uniformei capătă sens deplin.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara le urează noilor agenți mult succes, curaj și înțelepciune în misiunea pe care și-au asumat-o, exprimând convingerea că aceștia vor servi legea și comunitatea cu onoare, profesionalism și respect față de oameni.