Primăria Alba Iulia a plătit un studiu de fezabilitate pentru un aquapark și o bază sportivă de agrement
Alba Iulia face un nou pas important spre dezvoltarea infrastructurii de agrement. Administrația locală a achiziționat recent un studiu de fezabilitate pentru construirea unui aquapark, a unei baze sportive și de agrement, investiție propusă a fi realizată pe un teren situat în zona șoselei de centură a municipiului.
Achiziția a fost realizată pe 23 decembrie, prin intermediul platformei SEAP, iar obiectivul poartă denumirea: „Regenerare urbană prin amenajare de spații verzi și construirea unei baze sportive și de agrement”. Valoarea contractului este de 269.000 de lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 53.000 de euro.
Amplasament pe un teren aflat în zona șoselei de centură
Potrivit temei de proiectare, terenul vizat este situat pe teritoriul municipiului Alba Iulia, în zona de intersecție a râului Ampoi cu șoseaua de centură, pe partea dreaptă în direcția Cluj-Napoca. În prezent, acesta are destinația de pășune și este compus din trei terenuri intravilane.
Amplasamentul nu dispune, în acest moment, de utilități publice, nefiind racordat la:
- rețea de apă potabilă,
- canalizare,
- gaze naturale,
- energie electrică,
- telefonie sau internet.
Aquapark, piscină exterioară și centru spa
Conform documentației, investiția este justificată prin necesitatea satisfacerii cerințelor de agrement și divertisment ale locuitorilor municipiului, în special pe perioada sezonului cald. Proiectul urmărește respectarea normelor de calitate interne și europene și creșterea nivelului de civilizație și sănătate urbană.
Obiectivul propus va avea destinația de zonă de agrement și va include:
- aquapark,
- piscină exterioară cu șezlonguri,
- zonă de foodcourt,
- spații de relaxare outdoor,
- centru spa indoor.
Toate aceste funcțiuni vor fi integrate într-un ansamblu de regenerare urbană, bazat pe amenajarea de spații verzi moderne.
Investiție pe o suprafață de peste 5 hectare
Suprafața totală de teren ocupată de viitoarea investiție este de aproximativ 5,5 hectare, respectiv 54.889 metri pătrați. Dimensiunea amplasamentului permite dezvoltarea unui complex de agrement de amploare, care ar putea deveni un punct de atracție regional.
Termen pentru finalizarea studiului
Studiul de fezabilitate urmează să fie predat în termen de 3 luni de la data emiterii ordinului de începere a prestării serviciilor. Documentul va sta la baza deciziei finale privind realizarea investiției și identificarea surselor de finanțare.
Prin acest demers, Primăria Alba Iulia își propune să diversifice oferta de petrecere a timpului liber și să contribuie la modernizarea urbană și creșterea calității vieții în municipiu.