Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Câteva întrebări pentru Oprișa, Matei, David și Nuțea

Câteva întrebări pentru Oprișa, Matei, David și Nuțea

De bine de rău, Cazacu, chiar dacă nu o spune franc, și-a cam asumat povestea de la Rovina. Noi i-am analizat opinia de joi seară – „Chimia interioară este net superioară: Să nu distrugem Munții Metaliferi pentru o mână de arginți!”, însă realizăm că vocile viceprimarului și opozanților locali nu s-au auzit pe această speță în ultima perioadă.

Prin urmare venim cu următoarele întrebări:

Către Florin Oprișa: Domnule viceprimar, înțelegem că rezolvați „n” probleme mărunte și că deja lumea a început să vă ia în considerare pe la Brad, unii spunând surprinzător că livrați mai mult decât vi se cere, adică, că sunteți pe val, însă nu are și domnia voastră o părere, mică, micuță, liliputană, pe această temă. Hahahahhaha știm că acum râdeți când citiți aceste rânduri, și iar vă ascundeți în păpușoi 2 luni. Haideți, luați-vă de mână șeful și susțineți ce aveți de susținut. Noi vom fi indulgenți cu domnia voastră, pentru acel zâmbet, care face totul!

Către Raul Matei: Știm foarte bine că ești împotriva proiectului. De ce dormi în papuci de casă? Îți e frică să nu te voteze foștii mineri, actuali pensionari? Păi oricum ei nu te votează, pentru că merg cu „șeful de sindicat”. Raul, așa cum USR ar trebui să rupă cu dinții de coaliție, așa și tu la nivel local ar trebui să inițiezi o mișcare de rezistență.

Către Sorin Dorin David: Dorule, tu și colegii tăi ecologiști, chiar NU AVEȚI NICIO FUNCKING PĂRERE? Dar ce ecologiștii lui pește murat cu mici sunteți voi?

Către Florin Nuțea: Ia să vedem Florin, în speța asta ești patriot sau vii cu vrăjeala cu locurile de muncă și multinaționala? Ce zici tu, micuțule?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *