A fost interzisă circulația autovehiculelor peste 7,5 t pe drumurile naționale din Alba, Arad și Hunedoara pe perioada codul portocaliu de caniculă
Potrivit CNAIR, va fi interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele:
- Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dambovița, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Arad, Alba și Sibiu
- în 19 iunie, interval orar 10.00-20.00
Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
Excepții de la restricțiile de circulație
- transporturile de persoane
- transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală
- vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră
- transporturi funerare
- transporturi poștale
- transporturi de echipamente de prim ajutor
- transporturi pentru distribuire de carburanți
- transporturi de mărfuri sub temperatură controlată
- transporturi pentru tractări vehicule avariate
- transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate
- transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării
- transporturi apă îmbuteliată
- transporturi produse provenite din exploatări agricole
- transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.
De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.
Restricții de circulație anunțate pe sectoare de autostrăzi și drumuri naționale
- A1 Cunța (Alba) – Boița (Sibiu) – km 224+455 – 292+455
- A1 Pitești-București – km 10+600 – 120+100
- A2 km București-Fundulea – km 9+500 – 30+300
- A3 București-Ploiești – km 13 – 38+600
- DN 7: Sebeș (Alba) – Geoagiu
- DN 1 Miercurea Sibiului (Sibiu) – Sebeș (Alba) – Alba Iulia – Unirea: km 350-443
- DN 1 Miercurea Sibiului (Sibiu) – Sibiu – Arpașu de Jos: km 261-350
- DN 14B: Teiuș – Valea Lungă (Alba) și Micăsasa-Copșa Mică (Sibiu)
- DN 1R: Albac – Horea (Alba): km 58+550 – 79+900
- DN 67 C: Sebeș (Alba) – Voineasa (Vâlcea) – km 67 – 142+620; plus segmentul până la Bengești, Gorj
- DN 74: Alba Iulia – Abrud – Ciuruleasa / DN 74 A: Abrud – Câmpeni
- DN 75: Abrud – Ocoliș (Alba)
- DN 14 Sibiu-Dumbrăveni: km 0-81+430
- DN 14A Mediaș-Blăjel (Sibiu): km 0-15+240)
- DN 7 (Valea Oltului/ Lazaret-Tălmaciu; Milcoiu-Câinenii Mici; Milcoiu – București)
- DN 7A Brezoi – Obârșia Lotrului/ DN 7CC Călimănești
- DN 7H Șura Mare Sibiu
- DN1 București-Ploiești – km 7+195 – 39+300
- C65F (Craiova, Dolj) – km 0-14
- Dex12 (Balș, Olt) – km 19+970 – 57+550
- DN 1L (Ilfov, Snagov) – km 0-4+600
- DN 1 M (Ilfov, Snagov) – km 0-1+313
- DN 2 (Voluntari-Sinești, Ilfov) – km 7+848 – 26+280
- DN 3 (Pantelimon – Brănești, Ilfov) – km 7+910 – 24+240
- DN 4 (Popești-Leordeni, Ilfov): km 7+564-20+100
- DN 41 (jud. Giurgiu): km 22 – 64+385
- DN 5 (Giurgiu-Popești Leordeni)
- DN 51 (Alexandria – Zimnicea, Teleorman)
- DN 51 A (Turnu Măgurele – Zimnicea)
- DN 52 (Turnu Măgurele – Alexandria)
- DN 54 (Caracal – Garcov, Olt și Turnu Măgurele – Giuvărăști)
- DN 54A (Corabia-Bechet)/ DN 55 (Craiova – Bechet)/ DN 55 A (Bechet – Calafat)
- DN 56 (Craiova-Calafat)/ Dn 56A (Maglavit DJ – Simian MH)
- DN 56 B (Mehedinți): km 0-30+700/ DN 56C (Sălcia-Devesel MH)/ DN 56D Calafat
- DN 57 Orșova – Berzasca
- DN 5 A (Adunații-Copăceni – Hotarele, Giurgiu) / DN 5B (Giurgiu-Ghimpați)/ DN 5C (Giurgiu-Zimnicea)/ DN 5D Giurgiu
- DN 6 (Mihăiești OT – Orșova MH)
- DN 61 (Ghimpați-Găești)
- DN 64 (Caracal – Băile Olănești)
- DN 65 Craiova- Pitești și Bărăști-Bradu (Pitești)/ DN 65 A (Turnu Măgurele-Pitești)/ DN 65 B (Albota-Pitești)/ DN 65 C (Craiova-Horezu)
- DN 65E (Roșiorii de Vede – Piatra, Teleorman)
- DN 65F_VOS (Craiova)
- DN 66 Filiași – Petroșani / DN 66 A (Tismana – Cornereva)
- DN 67 Dr. Tr. Severin – Milostea (Vâlcea)/ DN 67 A (Strehaia-Broșteni, Mehedinți)
- DN 67 B (Făgețelu-Pitești și Scoarța-Chilia, Olt)
- DN 67D Tg. Jiu – Băile Herculane/ DN 6A (Dr. Tr. Severin) / DN 6B (Craiova- Hurezani)/ DN 6C (Alexandria)
- DN 71 (Sinaia – Tărtășești)/ DN 72 (Găești – Filipeștii de târg)
- DN 72 (Târgoviște – Câmpulung)/ DN 73 (Pitești – Dâmbovicioara)/ DN 73 C (Câmpulung – Golești și Blidari-Piatra)/ DN 73 (Mărăcineni-Pravăț, Argeș)
- DN 7C Cârțișoara (Sibiu) – Bascov (Argeș)
- DNCB (Centura București)/ Centura Drobeta Tr. Severin/ VO 6F Alexandria, VO 6G Caracal