Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Accident rutier grav produs la ieșirea din Tăuteu

Accident rutier grav produs la ieșirea din Tăuteu

Pompierii Detașamentului Marghita au intervenit la ieșirea din localitatea Tăuteu, pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs între un autoturism în care se aflau trei persoane și un microbuz, în care se aflau opt persoane.

La locul indicat de apelant au fost mobilizate imediat, patru echipaje de pompieri militari cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de transport persoane și victime multiple, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, autospeciala medicului de urgență și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Salvatorii au intervenit pentru descarcerarea celor trei persoane aflate în autoturismul avariat. Una dintre victimele încarcerate, un tânăr de aproximativ 25 ani, se afla în stare de inconștiență.

Cele 11 persoane implicate în accident au fost evaluate de echipajele medicale la fața locului. Nouă victime, printre care și o minoră (17 ani), au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *