Activiștii de la Asociația Valori Superioare au găsit sute de cioate NEMARCATE în pădurile din Cluj, pe valea Someșului Rece, aproape de Valea Ursului!
Activiștii de la Asociația Valori Superioare au găsit sute de cioate NEMARCATE în pădurile din Cluj, pe valea Someșului Rece, aproape de Valea Ursului. Aceștia au prezentat dovezi video cu masacrul distrugerea pădurilor din Apuseni.
„Cum intrarea în vigoare a legii de înființare a ”DNA-ului Pădurilor” a fost amânată de Guvernul Orban prin atacul la CCR, Mafia Pădurilor se simte ”pe cai mari”. Horea Petrehuș și colegii lui de la Asociația Valori Superioare au găsit sute de cioate NEMARCATE în pădurile din județul Cluj, pe valea Someșului Rece, în apropiere de Valea Ursului, unde a fost descoperită una dintre cele mai mari tăieri ilegale de păduri din România.
Cei de la Asociația Valori Superioare au sesizat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Cluj. În urma sesizării, Garda a dispus un control la începutul acestei săptămâni. Din informațiile pe care le-am primit, însă, responsabilii pentru tăierile din zonă nu doar că încearcă blocarea controlului, ci le-au și transmis amenințări inspectorilor Gărzii Forestiere care au ajuns pe teren! Tupeul lor fără margini are și o explicație: ”protecția” politică de care au beneficiat până acum (și asupra căreia voi reveni).
Tuturor borfașilor care cred că sunt ”nemuritori” le transmit, însă, un mesaj: vremea voastră s-a încheiat! Oricâte sfori o să mai trageți, ”DNA-ul Pădurilor” se va înființa și o să ajungeți acolo unde vă e locul! LA PUȘCĂRIE! Cu tot cu susținătorii voștri politici ale căror conturi și campanii electorale le-ați alimentat!” a prezentat acțiunea activiștilor de mediu, senatorul Goțiu.