Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

ADI „Moții, Țara de Piatră” a scos la concurs postul de director executiv

ADI „Moții, Țara de Piatră” a scos la concurs postul de director executiv

În conformitate cu prevederile Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „MOȚII, ȚARA DE PIATRĂ” şi a HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, asociaţia organizează concurs în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a unui post de natură contractuală, de conducere, vacant, cu normă întreagă, 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, de director executiv – cod COR 121116.

Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din HG 1336/2022;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

i) curriculum vitae, model comun european.

Modelul orientativ al adeverinței menționate la lit. e) este prevăzut în anexa nr. 3 din HG 1336/2022.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.

Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informațiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice. În situația în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

Documentul prevăzut la alin. (1) lit. h) poate fi solicitat și de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.

Actele prevăzute la literele b – e, vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

În vederea participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ următoarele condiţii de participare:

Condiţii generale de participare la concurs:

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind

Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiţii specifice de participare la concurs:

  • studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă, de preferinţă în domeniul de activitate al Asociației sau economice;
  • posesor permis conducere categoria B
  • vechime în specialitatea studiilor: minimum 5 ani
  • calificări/specializări: studii universitare în domeniul managementului
  • atestat cunoaşterea de limba engleză, preferabil nivel avansat
  • atestat competenţe operare PC.

Concursul constă în 3 etape succesive, după cum urmează: selecţia dosarelor de înscriere, probă scrisă şi interviul.

Dosarul se va depune până la data de 15.05.2023, ora 16,00, la sediul asociaţiei/ Primăriei oraşului Zlatna, compartiment Resurse Umane, telefon 0258856337. Rezultatul selectării dosarelor de concurs va fi afişat în data de 16.05.2023 ora 16,00. Contestaţiile privind rezultatul selectării dosarelor de concurs se pot depune în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor selectării dosarelor. Răspunsul la contestaţii se va afişa în data de 18.05.2023 ora 16,00.

Proba scrisă va avea loc în data de 24.05.2023 ora 11,00. Rezultatul probei scrise va fi afişat în data de 24.05.2023 ora 16,00. Contestaţiile privind rezultatul la proba scrisă se pot depune în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor la proba scrisă. Răspunsul la contestaţii se va afişa în data de 26.05.2023 ora 16,00.

Proba de interviu va avea loc în data de 29.05.2023 ora 11,00. Rezultatul de la proba de interviu va fi afişat în data de 29.05.2023 ora 16,00. Contestaţiile privind rezultatul de la proba de interviu se pot depune în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului la proba de interviu. Răspunsul la contestaţii va fi afişat în data de 31.05.2023 ora 16,00.

Rezultatul final al concursului va fi afişat în data de 02.06.2023 ora 16,00.

Contestaţiile se depun la sediul asociaţiei/Primăriei oraşului Zlatna, compartiment Resurse Umane.
Rezultatele şi răspunsul la contestaţii va fi afişat la sediul asociaţiei şi pe pagina de internet a asociaţiei motiitaradepiatra.ro.

Punctajul minim de promovare a concursului este de cel puţin 70 de puncte la fiecare probă (proba scrisă şi interviu). La proba a doua de concurs şi, după caz, la următoarele se prezintă numai candidaţii declaraţi „admis” la proba desfăşurată anterior. Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obţinute la proba scrisă şi interviu.

Este declarat „admis” la concurs candidatul care a fost declarat „admis” la toate probele concursului şi a obţinut punctajul final cel mai mare. În situaţia în care mai mulţi candidaţi au acelaşi punctaj final, este declarat „admis” la concurs candidatul care a obţinut punctajul cel mai mare la proba scrisă.

Pentru fiecare probă concurenţii sunt aşteptaţi la sediul asociaţiei din str. Piaţa Unirii, nr. 1A, Zlatna, judeţul Alba – sala de şedinţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *