Adrian Oros: Hoții de subvenții și piața neagră sunt cancerul agriculturii românești
Senatorul Adrian Oros, unul dintre liderii partidului Forța Dreptei, susține că Parchetul European anchetează hoții de subvenții.
„Hoții de subvenții și piața neagră sunt cancerul agriculturii românești‼️ Doi ani la minister m-am luptat cu ei. Dar erau și încă sunt puternici! Fură anual sute de milioane de euro. Au plătit mereu protecție.
Au plătit peste tot ca să fiu denigrat. De câte ori am spus ca cele mai mari probleme ale agriculturii românești sunt piața neagră și furtul de subvenții, nu mai eram invitat la acel post de televiziune.
Acum se pare ca Parchetul European începe să-i oprească.
Subvențiile trebuie să ajungă doar la cei care lucrează pământul și cresc animale, și nu la șmecherii care plimbă hârtii cu date false, ajutați de oameni din instituțiile statului”, a declarat Adrian Oros, fost ministru al Agriculturii, și candidat la Camera Deputaților din partea Forța Dreptei.