Alin Danci: Orașele și comunitățile se trăiesc, în final, la scară umană, în străzile pe care circulăm, în clădirile în care lucrăm, în transportul public pe care îl folosim
Antreprenorul Alin Danci a moderat panelul intitulat „Dezvoltare urbană: viziune metropolitană și investiții de impact”, organizat în cadrul Conferinței Patronatului Societăților din Construcții – Filiala Transilvania, eveniment care a marcat 25 de ani de existență ai organizației.
Dezbaterea a reunit 600 de reprezentanți ai administrației publice, arhitecți, ingineri, proiectanți și lideri ai mediului privat, într-o discuție amplă despre modul în care pot fi dezvoltate orașele și comunitățile din regiune în următoarele decenii.
Printre invitații panelului s-au numărat Claudiu Salanță, arhitect-șef al județului Cluj, Dragoș Marcu, președintele AIPCS și director general al companiei POPP & Asociații, Ioan Silviu Dobosi, președinte AIIR, Dan Mureșan, președintele AIIR Filiala Transilvania – Cluj, Gabriel Zetea, deputat PSD de Maramureș, Petru Alboi Șandru, director general adjunct al ADR Nord-Vest și șef al Autorității de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, precum și Cristina Cuceu, președintele PPC Transilvania și director general al companiei Cubicon.
În deschiderea panelului, Alin Danci a subliniat importanța deciziilor luate astăzi pentru dezvoltarea urbană a următoarelor decenii: „Am discutat despre cum construim orașele și comunitățile regiunii noastre pentru următorii 20 de ani, pornind de la deciziile și investițiile pe care le facem astăzi”, a declarat acesta.
Discuțiile au abordat contextul actual al industriei construcțiilor la nivel național, cu accent pe finanțarea proiectelor majore de infrastructură, parteneriatele public-private și provocările cu care se confruntă sectorul.
„În această dimineață am discutat despre contextul național al industriei construcțiilor — despre finanțarea marilor proiecte, parteneriatul public-privat și provocările cu care se confruntă sectorul. În intervenția sa, domnul Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții, a subliniat rolul esențial pe care investițiile în infrastructură îl au pentru dezvoltarea economică a României”, a mai spus Alin Danci.
Antreprenorul a evidențiat și faptul că, dincolo de marile strategii, dezvoltarea urbană se reflectă în viața de zi cu zi a locuitorilor: „Orașele și comunitățile se trăiesc, în final, la scară umană: în străzile pe care circulăm, în clădirile în care lucrăm, în transportul public pe care îl folosim, în parcurile și în sistemele de utilități care ne definesc viața de zi cu zi. Acolo se vede cu adevărat dacă deciziile pe care le luăm astăzi sunt cele corecte pentru viitor.”
Potrivit acestuia, panelul a adus la aceeași masă toate vocile importante ale domeniului construcțiilor: „În această sală sunt prezente toate vocile importante ale industriei: administrația publică, arhitecți, ingineri, proiectanți și reprezentanți ai mediului privat”, a concluzionat Alin Danci.
Conferința PSC Transilvania a reunit sute de participanți din întreaga țară și a oferit un cadru de dialog despre viitorul industriei construcțiilor și despre rolul acesteia în dezvoltarea economică și urbană a României.