Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Alin Țambă primește un 4 de la USR pentru o postare cu privire la închiderea Termocentralei Mintia

Alin Țambă primește un 4 de la USR pentru o postare cu privire la închiderea Termocentralei Mintia

Alin Țambă primește un 4 de la USR pentru o postare cu privire la închiderea Termocentralei Mintia, conform liderului USR Hunedoara, Oana Biriș.

<<Mini vicele de la CJ Hunedoara insinuează că ar fi vina USR că s-a închis Termocentrala Mintia

Știm că PSD minte precum respiră și nu se împiedică de detalii „minore”, cum ar fi faptul că Ministerul Energiei nu a fost condus de USR în cele 8 luni cât am fost la guvernare. Sau că, în aproape anul de când sunt în alianță, în cazul în care nu știe deja, domnul Țambă ar fi putut cere personal detalii de la PNL despre închiderea Mintia.

Să amintim, totuși, că CEH, și implicit Termocentrala Mintia, a ajuns în insolvență în 2019, după doar 6 ani de la înființare, cu peste 3 miliarde de lei datorii, sub conducerea directorilor numiți de PSD Hunedoara.

Sau că proiectul de desulfurare și instalație de șlam dens a fost de interes doar la nivel de studiu de fezabilitate, nu s-au mai „obosit” băieții deștepți să-l și realizeze.

Ori că în 2015, Eugen Orlando Teodorovici, Ministrul PSD al Finanțelor, a semnat ordonanța care reprezenta ajutorul de stat pentru cumpărarea certificatelor de CO2 cu trei luni întârziere, asta însemnând penalități de 100 de euro/certificat și lovitura de grație pentru termocentrală.

Cât despre „demersurile” pe care le-a făcut CJH pentru preluarea termocentralei, ele au avut scop pur electoral. Pentru că CJH nu a avut și nu are puterea financiară pentru a susține funcționarea acesteia, iar condițiile impuse pentru preluare frizau ridicolul și depășeau limitele legii.

Termocentrala Mintia nu mai avea autorizație de funcționare din 2013, ar fi avut nevoie de investiții serioase pentru conformarea la cerințele de mediu, dar nu au fost făcute. În 2015 Garda de Mediu a dispus sistarea activității. Conducerea CEH a încercat să obțină reautorizarea grupurilor, fără succes însă, în lipsa investițiilor. Evident că n-a câștigat nici în instanță, așa că de la 1 ianuarie 2021 Mintia trebuia închisă.

Dacă nu s-ar fi oprit funcționarea, România ar fi urmat să plătească sancțiuni financiare pentru nerespectarea Directivei 2010/75/UE privind emisiile industriale. De fapt, românul de rând ar fi urmat să plătească pentru ticăloșia și incompetența celor care au condus termocentrala și s-au preocupat exclusiv de creșterea averilor proprii.

Deci, repetați după mine, domnule Alin Țambă: „principalii vinovații pentru închiderea Termocentralei Mintia sunt în partidul din care fac parte”.

Acum luați loc, pentru minciunile din răspunsul de mai jos aveți un 4!>> a precizat Biriș.

sursă foto: Oana Andreea Biriș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *