Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Americanii au cercetat blocul de gheață din Apuseni: Uriașul de 120.000 de metri cubi de gheață are o vechime de peste 10.500 de ani!

Americanii au cercetat blocul de gheață din Apuseni: Uriașul de 120.000 de metri cubi de gheață are o vechime de peste 10.500 de ani!

foto: garda-de-sus.ro

Ghețarul de la Scărișoara are o vechime de peste 10.500 de ani si totalizează 120.000 de metri cubi de gheață, informează stirileprotv.ro.

In anul 2007 un cercetător roman, ajuns profesor la Universitatea din Florida, a coborât in adâncuri si, cu ajutorul unui radar special, a măsurat grosimea gheții: 36 de metri. Ulterior, s-a întors cu alți cercetători pentru a determina cu exactitate volumul blocului de gheață.

– Prof. dr. Bogdan Onac Universitatea South Florida Tampa SUA: „Se folosesc mii de imagini fotografice, care apoi printr-un soft special creează imaginea tridimensională a unui gol sau obiect.”

– Jackson Hubbert, masterand Universitatea South Florida Tampa SUA: „Cu aceasta tehnologie putem realiza reprezentare 3D a peșterii si blocului de gheata. Facem aceasta pentru a înțelege in ansamblu acest bloc de gheață, si speram să arătam publicului peștera intr-o forma in care nu a mai fost văzută până acum.”

– Conf. dr. Forray Ferencz-Lazar, Facultatea de Biologie si Geologie Cluj-Napoca: „In țară nu s-au mai făcut asemenea studii sau proiecte folosind acest program numit “Structure from Motion.”

Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de „ghețar” iar „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel. Acum aparține comunei Gârda de Sus, județul Alba.

1 thought on “Americanii au cercetat blocul de gheață din Apuseni: Uriașul de 120.000 de metri cubi de gheață are o vechime de peste 10.500 de ani!

  1. Fără supărare, dar Gîrda se va scrie întotdeauna cu î din i! Vezi Monografia comunei scrisă de prof. Traian Dobra!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *