ANAF a depistat un ardelean care a făcut în 5 ani 4 milioane euro: Nu a plătit niciun ban impozit!
Un ardelean a fost depistat de inspectorii ANAF cu o avere acumulată în cinci ani de 20 de milioane de lei (4 milioane de euro). Nimic nu era declarat, astfel că acum a fost executat.
„Noi facem controale de acest gen de mai mult timp. Începând din vară, am intensificat aceste controale a veniturilor pe care le obțin persoanele fizice și pe care nu le declară. Pornind de la un fenomen care s-a simțit foarte mult în societate, chiar o frustrare pentru că existau multe persoane care, prin averea pe care o afișau, sfidau oamenii care își achită impozitele și taxele.
Pot să vă spun că în luna octombrie am identificat o persoană fizică la care diferența dintre venitul pe care l-a declarat în ultimii cinci ani și averea pe care a acumulat-o a fost de peste 20 de milioane de lei. Este vorba despre o persoană din Satu Mare. Iar impozitul pe care l-am calculat și pe care trebuie să îl recuperăm este de 2,6 milioane de lei”, a explicat președintele ANAF, Lucian Heiuș, la Antena 3.